Meniu

Ne pare rău, nu există nimic în coș.

Top 5 cărți pierdute care ar fi schimbat lumea

Top 5 cărți pierdute care ar fi schimbat lumea

Multe dintre cunoștințele acumulate de umanitate de-a lungul secolelor de existență s-au pierdut. Geniile lumii fie și-au păstrat descoperirile pentru ele și au murit cu secretele în gând, fie le-au așternut pe hârtie, iar aceasta a putrezit demult.
Evident că nu vom afla niciodată, din păcate, câte cărți excelente s-au pierdut în timp, dar totuși există indicii despre câteva dintre ele, iar ce ne este dezvăluit pare de-a dreptul uimitor.

Un lucru este cert: dacă am putea face o bibliotecă a cărților care nu au supraviețuit, ar fi cu siguranță cele mai tulburătoare cărți scrise vreodată.

 

֍ Evanghelia după Eva – autor necunoscut

Este, se pare, una dintre cărțile Bibliei. Susținătorii ei spun că făcea parte din Vechiul Testament și că avea conținut sexual, chiar pervers. Nu este prea greu să ne imaginăm de ce nu a supraviețuit – atât timp cât oficialii bisericii spuneau despre carte că inspiră la o depravare totală, abordând subiecte precum „dragostea necondiționată” sau „coitus interruptus și inghițirea lichidului seminal ca un act religios”.

În secolul IV, clerici precum Epifan au criticat cartea și au interzis lumii să o mai răspândească sau să mai practice ritualurile descrise în ea. Copiile nearse atunci au fost eliminate treptat de către papalitate.

 

֍ Despre cum se fac sferele – Arhimede

Era un ghid despre cum s-au construit multe minuni ale Greciei antice, cum ar fi „orreries” – reprezentări mecanice ale mișcărilor planetare, ceasurile astronomice, poate și mașina timpului, plus tot felul de dispozitive inventate pe vremea aceea. A fost scrisă de legendarul Arhimede, considerat un Leonardo da Vinci al Antichității și omorât de romani, cu tot cu secretele sale.

Cartea a fost distrusă și ea, se presupune, atunci când romanii au incendiat Biblioteca din Alexandria.

Ca să-ți faci o idee despre ce ar fi putut să conțină un astfel de manuscris, reamintește-ți că rămășițele unui mecanism asemănător unui ceasornic au fost găsite pe epava unui vas ce s-a scufundat acum 2.000 de ani. Complexitatea și importanța sa nu au fost înțelese decât după zeci de ani. Se crede că a fost realizat în anii 100-150 înainte de Hristos. Însă artefacte de o complexitate asemănătoare nu au reapărut decât sute de ani mai târziu. Acel mecanism se numente Antikythera – după insula lângă care a fost găsit.

 

֍ Hermocrates – Platon

Există zvonuri că aceasta ar fi ce-a de-a treia carte a lui Platon. Primele două dialoguri au fost cu Timaios și Critias și sunt de fapt transcrieri ale discuțiilor lor cu unul dintre cei mai mari gânditori care au abordat vreodată problemele existenței Universului.

De vreme ce a doua carte se termina cam abrupt, se presupune că cea de-a treia ar fi dezvăluit soarta Atlantidei. Era o putere navală, cu baza pe o insulă sau continent aflată dincolo de coloanele lui Hercule (strâmtoarea Gibraltar), care a cucerit regiuni întinse din Africa și Europa de Vest. După o încercare eșuată de invadare a Atenei, Atlantida s-a scufundat în ocean. Acest eveniment s-ar fi petrecut cu 9.000 de ani înainte de Solon (aproximativ 9.500 î.Hr.)

Atlantida din dialogurile lui Platon este de obicei considerată un mit creat de acesta pentru a-și pune în evidență teoriile sale politice.

 

֍ Ab urbe condita libri (Istoria romană) – Titus Livius

Este cea mai complexă istorie a Romei, de la originile ei legendare și până în anul 9 după Hristos. Opera este formată din mai multe epopei în proză, închinate trecutului glorios al romanilor. În text apare primul portret al lui Cicero, despre care aflăm că a trăit 63 de ani și că a murit în condiții suspecte.

Cartea era de fapt un „monstru” – conținea 142 de volume și ne putem imagina puterea ei, dacă doar cele câteva fragmente salvate din calea distrugerii i-au ajutat pe italieni să inventeze Renașterea. În timpul ei, acele cărți erau venerate de către artiști și învățați.

După căderea Romei, Europei i-au trebuit 1.000 de ani să-și dea seama că vechile cărți ar putea fi importante, așa că atunci când italienii s-au apucat să adune hârtiile putrezite de prin dulapurile antice au mai găsit doar 35 de cărți, 107 dispăruseră.

 

֍ Cartea Războaielor Domnului – Dumnezeu?

Din păcate Cartea războaielor Domnului nu s-a păstrat, însă menționarea sa în Biblie ne face să credem că aceasta cuprindea importante informații istorice. Era vorba, printre altele, de războaiele duse de Moise, Iosif și de israeliți în drumul lor spre Țara Sfântă.

Dacă această carte ar fi supraviețuit, ar fi în acceași categorie cu Biblia – cea mai vândută și influentă carte a tuturor timpurilor.

Având în vedere că există secte religioase formate pe baza unor simple citate din Biblie sau religii întregi care s-au dedicat decodificării înțelesurilor ei, îți poți da seama cât de importantă ar fi și ce impact ar avea orice adăugire sau modificare a Bibliei.

 

Din păcate nu putem intra în posesia acestor cărți care cu siguranță ne-ar fi făcut biblioteca mai interesantă. Până una alta, rămânem cu cărțile din prezent, la fel de misterioase, complexe și pline de informații. Paginarium îți pune la dispoziție rafturi întregi de cărți de toate genurile și pentru toate vârstele. Chiar dacă este o perioadă dificilă, comandă online și vei primi cărțile în câteva zile.

Scris de

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *