Meniu
Seria de literatură universală: bibliografie școlară recomandată

Seria de literatură universală: bibliografie școlară recomandată

Este vacanță. Dar totuși, să nu uităm să citim și să ne bucurăm de povești care ne vor purta în alte lumi și care ne vor învăța o mulțime de lucruri. Și pentru a fi pregătiți pentru noul an școlar, Paginarium îți pune la dispoziție o serie de volume aparținând literaturii universale. Aceste cărți fac parte din bibliofrafia școlară recomandată.

 

Fă cunoștință cu personajele uimitoare și fii alături de ele în minunatele călătorii pe care le vor face. Unele povești sunt triste, altele te vor bucura, iar altele te vor pune pe gânduri. Cert este că, după ce vei termina această serie, îți vei fi dezvoltat vocabularul, imaginația și modul de a vedea viața.

 

O carte nu reprezintă câteva pagini prinse într-o copertă, ci un adevărat prieten care nu te lasă la greu. Tu poți face o poveste să rămână nemuritoare.

 

📕 Copilăria –  Maxim Gorki

Cartea prezintă viața lui Alexei Peșkov din momentul morții tatălui și până la înmormântarea mamei. Luat în grijă de bunici, Alexei crește și se maturizează într-un mediu crud, marcat de sărăcie, certuri și violențe. Întregul său univers este însă reprezentat de bunica sa, o remarcabilă povestitoare.

Click AICI pentru a comanda cartea

 

📕 Ciuma stacojie – Jack London

Ciuma stacojie este o nuvelă în care Jack London împletește perfect ficțiunea cu realitatea. Acțiunea se petrece în îndepărtatul an 2073 când, într-un trib de sălbatici, un bătrân le povestește nepoților săi despre ciuma din 2013, o boală mortală și deosebit de molipsitoare care a distrus o întreagă civilizație. În numai câteva zeci de ani de la acel eveniment, toate viețuitoarele se sălbăticiseră atât de mult încât nimic nu mai amintea de vremurile civilizate. Bătrânul, fost profesor de literatură engleză la Universitatea din California, rămăsese acum singurul supraviețuitor al acelor timpuri, iar povestirile lui erau de neimaginat pentru micii sălbatici.

Click AICI pentru a comanda cartea

 

 

📕 Carmilla și alte nuvele – Joseph Sheridan Le Fanu

Nuvela prezintă povestea unei tinere englezoaice care locuiește cu tatăl ei într-un vechi palat din Stiria, regiune situată în sud-estul Austriei, și care ajunge sub influența Carmillei, o femeie vampir atrasă de ființe de același sex cu ea. Vampirul, în viziunea lui La Fanu este o ființă socială, puțin excentrică, situată între viață și moarte, care nu este nici rea, dar nici bună, ci se comportă confom instinctului său de prădător.

Click AICI pentru a comanda cartea

 

 

📕 Beau Geste – Percival Christopher Wren

Acțiunea romanului Beau Geste se petrece în cea mai mare parte în Africa, unde cei trei frați Geste: Michael (Frumosul), geamănul sau Digby și mezinul John ajung prin intermediul Legiunii Străine franceze. Cei trei sunt orfani, crescuți de mătușa lor, frumoasa aristocrată Lady Patricia de Brandon Abbas. În aceeași casă cresc și sunt educate tinerele Claudia și Isobel, rude ale Patriciei, precum și Augustus, nepotul lui Sir Hector Brandon, soțul ei, care nu prea stă pe acasă. Intriga e construită în jurul unui safir foarte scump – Blue Water, care dispare. Furtul este asumat pe rând, din cavalerism, de Michael, Digby și John, pentru a o salva pe mătușa lor de eventuale probleme cu Sir Hector, dar mai ales pentru a îndepărta orice suspiciune asupra celorlalte personaje.

Click AICI pentru a comanda cartea

 

 

📕 Călărețul fără cap – Mayne Reid

Acțiunea romanului Călărețul fără cap, apărut în 1865, se petrece în Texas, în secolul al XIX-lea, după războiul mexicano-american, când coloniștii erau încă amenințați de atacurile indienilor. Louise Pointdexter, frumoasa fiică a unui plantator bogat, este curtată de doi bărbați – arogantul căpitan Casey Callhown, vărul ei, și mustangerul Maurice Gérald, un tânăr irlandez. Callhown complotează să își elimine rivalul, dar fratele Louisei, Henry Pointdexter, este ucis și toate indiciile duc către Maurice, care va fi acuzat de crimă.

Click AICI pentru a comanda cartea

 

 

📕 Lupul de mare – Jack London

Romanul prezintă aventurile prin care trece tânărul critic literar Humphrey van Weyden, după ce, în urma unui naufragiu, este salvat de un vas plecat la vânătoare de foci. Salvarea lui însă se transformă într-o luptă pentru supraviețuire. Căpitanul vasului, Lup Larsen, om autoritar și crud, înzestrat cu o inteligență ieșită din comun și cu o excepțională forță fizică, îl umilește și îl terorizează numindu-l ajutor de bucătar, apoi cârmaci, cu toate că acesta nu avea cunoștințe de navigație. Van Weyden învață treptat „să stea pe propriile picioare”, iar căpitanul va fi în cele din urmă doborât de o boală care-l macină.

Click AICI pentru a comanda cartea

 

📕 Singur pe lume – Hector Malot

Singur pe lume este povestea micului orfan Rémi. Este un roman de iniţiere prin excelenţă, căci eroul creşte şi se maturizează dând piept cu viaţa plină de privaţiuni şi confruntându-se cu adevărate drame.

Click AICI pentru a comanda cartea

 

 

📕 Un fiu al soarelui – Jack London

Romanul Un fiu al soarelui, publicat în anul 1912, prezintă întâmplările prin care trece David Grief, un tânăr englez curajos și onest aflat în căutare de aventură în apele însorite ale tropicelor. Deși avea proprietăți și afaceri în tot Pacificul de Sud, care i-ar fi asigurat o existență liniștită, iar birourile sale din Sydney ocupau trei etaje, Grief, un adevărat „fiu al soarelui”, prefera să străbată mările în lung și în lat, „adulmecând noi investiții, inspectându‑le și înviorându‑le pe cele vechi, distrându‑se și înfruntând aventura în cele mai ciudate moduri”.

Click AICI pentru a comanda cartea

 

PAGINARIUM îți dorește vacanță minunată alături de poveștile și personajele preferate. Spor la citit!!!

 

Scris de

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *