Meniu

Ne pare rău, nu există nimic în coș.

Cartea cea mică și rea

De Magnus Myst


Quick Overview

Hei, tu!

Da, tu! Repede! Deschide-mă și începe să mă citești! Te rog! Am nevoie de tine ca să pot deveni o carte cu adevărat rea. Pe post de cobai, înțelegi? Dar să nu zici că nu ai fost avertizat, eu nu sunt pentru iepuri fricoși și pentru cei care fac pe ei de frică. Ghicitorile și poveștile mele sunt extrem de înfricoșătoare. Și, dacă nu ești atent, vei rămâne pentru totdeauna prins în capcană între paginile mele. Dar tu îmi pari un cititor grozav! Ai curaj să mă citești, așa-i?

O carte distractivă, interactivă și înfricoșătoare pentru copiii curajoși.

În stoc

Product Description

Fragment din volumul Cartea cea mica si rea de Magnus Myst:
„A venit momentul SĂ TE PĂCĂLESC.
Probabil că te gândești, „Bine, n-ai decât să faci asta, ești doar o carte, cum ai putea să mă păcălești?”
La început, nici eu nu știam exact cum. Dar, după ce m-am gândit puțin, mi-am dat seama că există ceva cu care aș putea să te înșel. Atenția ta, de exemplu.
Dar, pe aceasta, din fericire, o am deja.
O carte cu adevărat rea îți poate fura, de exemplu, mintea.
Asta n-ar mai fi așa amuzant, nu? Sau speranțele și visurile tale. Sau toate amintirile tale.
Dar nu-ți fie teamă. Chiar dacă aș ști cum să fac asta, nu aș face-o. Consider că e un nonsens. Îmi doresc ca tu să continui să citești și nicidecum să ajungi într-o celulă de azil de nebuni.
În plus, cred că există ceva mult mai valoros pe care îl pot fura de la tine.
Da, chiar așa. De fapt, este și cel mai prețios lucru pe care îl are o persoană. La urma urmei, e ceva ce nu poți să cumperi cu toți banii din lume, chiar dacă încă mai ai atât de mult din el: TIMP.
Timpul este perfect pentru a fi furat. Nu-ți face griji. Ești încă tânăr și ai o mulțime de timp la dispoziție. Abia dacă vei observa.”

Informații suplimentare

Autori

Magnus Myst

Tip copertă

HARDCOVER

ISBN

978-606-683-851-1

Dimensiuni

15 X 21 CM

Număr de pagini

120

Data apariției

2019

Limba

Română

Editura

Didactica Publishing House

Recenzii

Nu există recenzii până acum.

Fii primul care adaugi o recenzie la „Cartea cea mică și rea”

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *