Meniu
Cuvântul săptămânii

Cuvântul săptămânii

Limba română este o limbă bogată în cuvinte și expresii. De-a lungul istoriei ne-au rămas anumite cuvinte la care nu ne-am oprit îndeajuns pentru o analiză mai amănunțită. În acest fel, am ajuns astăzi să dăm alt sens unor cuvinte care de fapt înseamnă altceva. Dar te-ai gândit vreodată ce înseamnă cu adevărat acel cuvânt sau de ce este atât de folosit?

Ca să clarificăm lucrurile și să nu mai existe confuzii ulterior, iată cuvântul săptămânii:

 

„Ian taci, măi femeie… nu mai face şi tu atâta vorbă, ca fariseul cel făţarnic.” (Ion Creangă – Amintiri din copilărie).

Sensul cuvântului „fariseu” în zilele noastre este mai mult unul negativ decât pozitiv și se folosește pentru a descrie o persoană ipocrită şi încrezută. Se pare că adevăratul sens s-a pierdut cu timpul, așadar merită să facem o analiză scurtă a termenului.

Termenul „fariseu” are mai multe sensuri: a separa, a deosebi, a declara, a explica, a interpreta. Ca urmare, putem folosi termenul dacă ne referim la convingerile politice, și atunci folosim cuvântul cu sensul de „separat, cu o altă opinie politică decât a noastră” sau dacă ne referim la etică/morală folosim cuvântul cu sensul de „alt comportament”.

Idealul fariseilor era de a păstra cu orice preț învățăturile lui Moise. Din ebraică (aramaicul „parschi”) cuvântul a trecut în greaca veche sub formă „pharisaics”, apoi în latinescul „pharisaeus”, de unde a fost adoptat în limbile europene.

Conform DEX, fariseul este „membru al unei grupări minoritare active în cadrul iudaismului palestinian până la căderea Ierusalimului, a cărui trăsătură distinctivă era respectarea strictă a Legii scrise și a vechilor tradiții orale iudaice”.

Așadar, fariseii – „separatişti” sau „cei separaţi” – reprezentau o sectă iudaică care propovăduia adeziunea strictă la tradiţiile şi practicile religioase evreieşti. Aceştia nu ieșeau din cuvântul Bibiliei şi, deși erau criticați de contemporani, aceștia erau respectaţi pentru că doreau să ajute oamenii din toate păturile sociale.

Rivalii lor, saducheii (adepți ai partidei religioase iudaice, constituită din aristocrația sacerdotală și infiltrată în politică și diplomație), erau în mare parte aristocraţi. Fariseii erau cunoscuţi pentru că au refuzat a se închina stăpânirii romane. Dar oare acest lucru i-a făcut să pară încrezuţi? Ei îşi urmau credinţa şi condamnau încălcarea Legii. De altfel, portretizarea biblică a fariseilor este ceva mai nuanţată decât pare la prima vedere. De exemplu, un fariseu respectat numit Gamaliel intervine în timpul unei judecăţi pentru a-i salva pe doi dintre apostoli, aşa cum este relatat în „Faptele apostolilor”, cea de-a cincea carte a Noului Testament.

Scris de

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *