Meniu
Cuvântul săptămânii

Cuvântul săptămânii

Limba română este o limbă bogată în cuvinte și expresii. De-a lungul istoriei ne-au rămas anumite cuvinte la care nu ne-am oprit îndeajuns pentru o analiză mai amănunțită. În acest fel, am ajuns astăzi să dăm alt sens unor cuvinte care de fapt înseamnă altceva. Dar te-ai gândit vreodată ce înseamnă cu adevărat acel cuvânt sau de ce este atât de folosit?

Ca să clarificăm lucrurile și să nu mai existe confuzii ulterior, iată cuvântul săptămânii:

 

Conform DEX, cuvântul „stoic” descrie o persoană fermă, curajoasă, neclintită (în fața vicisitudinilor vieții)/ adept al stoicismului.

În zilele noastre putem numi stoic un om care, de exemplu, a pierdut pe cineva drag și şi-a acceptat soarta cu dârzenie, fără să crâcnească, şi care a depus toate eforturile necesare fără a se lamenta. Așadar, conform prezentului, ştim că este stoic cel care acceptă orice întâmplare a vieţii fără a se plânge şi fără a-şi exterioriza sentimentele. Dar sensul nu este chiar acesta din prezent. Deci trebuie să aruncăm o privire mai atentă asupra cuvântului și etimologiei acestuia.

„Stoic” vine din latinescul „stoicus”, din Grecia Antică „stōïkós” care vine la rândul său de la „Poikílē Stoá”, “intrarea din templu”) care se referă la templul din Atena unde preda Zenon.

Stoicismul era o școală filosofică fondată în Atena de Zenon din Citium (Kition) în jurul anului 300 î.Hr.

Stoicismul este un curent filozofic care s-a dezvoltat ca o reacție împotriva epicurismului, având originea în filosofia cinică fondată de Antisthene, un discipol al lui Socrate. Învățătura centrală a stoicismului este morala derivată din însăși legile naturii sau mai bine zis promovarea rațională, existenta virtuoasa sau atitudinea bărbătească în raport cu vicisitudinile vieții. Acceptarea acestei evidențe compensează durerea și nefericirea, împacă binele cu răul, viața cu moartea. O altă trăsătură constă în recomandarea iubirii față de oricare alte ființe.

 

Deoarece stoicii petreceau mult timp meditând asupra morţii sau asupra apropierii acesteia, considerată testul suprem al caracterului unei persoane, cuvântul „stoic” a ajuns să fie folosit cu sensul de „resemnare interiorizată, fără manisfestare emoțiilor”.

De asemenea, adepții curentului filosofic mai credeau că sentimentele de frică, invidie și dragoste pasională sunt rezultatul unor false judecăţi, aşa că un adevărat stoic trebuie să fie imun la acestea. O viaţă morală (virtutea era considerată necesară fericirii) era o existenţă lipsită de pasiune şi sentimente.

 

Scris de

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *