Meniu

Ne pare rău, nu există nimic în coș.

Cum să scrii poezii, poeme și versuri inspirate

Cum să scrii poezii, poeme și versuri inspirate

✎Cum să scrii poezii, poeme și versuri inspirate✎

Te trezești vreodată lovit de inspirație în timp ce îți bei cafeaua de dimineață, iei metroul  sau îți privești copiii cum se joacă în curte?

Vezi sau simți ceva care ți-ar plăcea să fie pus în cuvinte, dar atunci când ajungi la biroul tău și iei stiloul în mână,  îți pierzi brusc ideea. Poezia poate fi un mod minunat pentru a-ți exprima sentimentele și de a le pune pe acestea în cuvinte.

 

✎ Cum să scrii un poem

Din păcate, doar gândul de a sta jos și a scrie o poezie poate fi extrem de intimidant, motiv pentru care atât de puțini dintre noi încercăm acest lucru. Lăsăm acele mici momente de inspirație zilnică să plutească, nu le oferim niciodată șansa de a deveni cuvinte care trăiesc pentru totdeauna.

Dar, după ce vei învăța câteva elemente de bază de scriere a poeziei, vei descoperi că, prin practică, oricine poate fi poet. Și cu timpul, poți deveni un poet foarte bun. Probabil că nu va fi ușor la început și s-ar putea să nu-ți placă prea mult  ceea ce scrii – dar chiar și cu cel mai rău vers pe care îl vei scrie vei căpăta experiență și-ți poți dezvolta abilitățile.

Cum structurezi un poem?

Există multe tipuri de poezii, fiecare cu propriile reguli și caracteristici unice. Unele forme au formate și scheme de rime foarte specifice. În timp ce aceste reguli oferă structură, ele pot îngreuna lucrurile și pentru scriitorii care încă nu au învățat să stăpânească măsura sau rima. Acesta este motivul pentru care se recomandă adesea ca începătorii să înceapă cu versuri libere, care nu au nicio regulă.

Cu acest tip de vers, poeții sunt liberi să decidă schema rimei (dacă doresc una), ritmul, măsura și lungimea. Acesta este și stilul folosit în majoritatea poeziei contemporane. Dacă optezi pentru rime, nu forța cuvintele.

 

Tipuri de poezie

✎ Elegia (lb. gr. – „cântec de doliu”) este o specie a genului liric care este caracterizată prin exprimarea unui sentiment de tristețe, melancolie sau chiar durere. Elegia este considerată „muza durerii”. La început poezia este scrisă în distih exprimând jalea – distihul elegiac. Mai târziu începe să exprime sentimente complexe.

 

Trăsăturile principale ale elegiei sunt:

↳ corespunde bocitului popular – exprimă un sentiment de tristețe, regret, durere, melancolie;

↳ poate cuprinde elemente filosofice;

↳ poate avea uneori caracter meditativ;

↳ este reprezentată de orice poem compus din versuri elegiace, distihuri formate din alternarea hexametrului cu pentametrul;

↳ prezintă un ton este tandru, trist, melancolic.

 

Exemple: „Adio”, „La Târgoviște” – Grigore Alexandrescu, „Steluța” – Vasile Alecsandri, „Cenușa vizează” – Tudor Arghezi, „Melancolie”, „O, mamă” – Mihai Eminescu, „Gorunul” – Lucian Blaga (reprezentanți din literatura română);

„Elegia de la Marienbold” – Johann Wolfgang Goethe, „Elegia” – Aleksandr Pușkin, „Consoliera” – Francesco Petrarca, „Elegiile din Duino” – Rainer Maria Rilke. (reprezentanți din literatura universală).

 

 

✎ Epistola (lb. gr. „literă”) este o specie literară care ilustrează genul liric de nuanță didactică specifică clasicismului denumind o scriere literară în versuri care respectă canonul unei scrisori. Poate fi adresată unui destinatar real sau fictiv și se distinge printr-un conținut filosofic și atitudine satirică.

 

Exemple: „Epistolă către Voltaire” – Grigore Alexandrescu (reprezentant din literatura română);

Abd al-Hamid Al-Katib (reprezentant din literatura universală)

 

 

✎ Epopeea (epos – producție epică de mare amploare) este un poem epic de mari dimensiuni, în versuri, în care se povestesc fapte eroice, legendare sau istorice fie ale unui singur personaj, fie ale unui grup de oameni/ale unui popor. Acțiunile sunt adesea ieșite din comun, se pot petrece în locuri stranii și depărtate și au în prim-plan personaje extraordinare și/sau supranaturale.

 

Trăsăturile principale ale epopeii sunt:

  • ↳ eroul are o statură impozantă, de o importanță națională sau internațională și de o mare semnificație istorică sau legendară;
  • ↳ locul acțiunii este întins pe mai multe regiuni;
  • ↳ acțiunea necesită un curaj supraomenesc;
  • ↳ sunt prezente forțe supranaturale (zei, îngeri, demoni etc.) care iau parte la acțiune;
  • ↳ este prezent stilul elevat;
  • ↳ autorul păstrează o viziune obiectivă;

Exemple: „Țiganiada” – Ion Budai Deleanu, „Anatolida” – Ion Heliade Rădulescu, „Levantul” – Mircea Cărtărescu (reprezentanți din literatura română);

„Cidul” – Pierre Corneille, „Cântecul lui Roland” – Chanson de geste, „Mahābhārata” (mitologia hindusă), „Ramayana” – Valmiki, „Iliada/Odiseea” – Homer, „Eneida” – Vergilius, „Divina Comedie” – Dante Aligheri, „Henriada” – Voltaire (reprezentanți din literatura universală).

 

 

✎ Gazelul este o poezie lirică în distihuri (strofe de câte două versuri), ale căror monorime sunt dispuse astfel: versurile primului distih rimează între ele, rima păstrându-se în al doilea vers al celorlalte distihuri. În majoritatea cazurilor, după rimă urmează radiful — un cuvânt sau grup de cuvinte care se repetă — iar ultimul distih conține takhallos-ul, pseudonimul poetului.

 

Trăsăturile principale ale gazelului sunt:

↳ cele două tipuri principale de gazel își au originea în vestul Arabiei Saudite, respectiv în Irak;

↳ literatura arabă prezintă gazeluri războinice sau sentimentale, cu 20 până la 100 de versuri;

↳ se preamărește viața aventuroasă a războinicului și emoțiile vieții petrecute în deșert.

 

Exemple: „Gazel (Picurii cu strop de strop )” – George Coșbuc, „Gazeluri” – Elisabeta Bogățan (reprezentanți din literatura română); poetul persan Hafez (reprezentant al literaturii universale).

 

 

✎ Glosă (lb. lat. glossa) este o poezie cu formă fixă și caracter gnomic (care cuprinde maxime, sentințe, reflecții, sfaturi morale), în care fiecare strofă, începând de la cea de-a doua, comentează succesiv câte un vers din prima strofă, versul comentat repetându-se la sfârșitul strofei respective, iar ultima strofă reproduce în ordine inversă versurile primei strofe.

 

Trăsăturile principale ale glosei sunt:

  • ↳ compusă inițial de poeții de la curtea regilor Spaniei, structura tradițională a glosei prezintă două părți distincte: prima parte a poeziei (cabeza – cap în lb. spaniolă), avea puține versuri, patru sau un catren extras dintr-o poezie a unui poet renumit. Ulterior, s-au acceptat și versuri ale unor poeți mai puțin cunoscuți sau chiar versuri proprii; partea a doua este glosa propriu-zisă, adică o „glosare”, prin interpretarea sau explicarea textului din prima parte;
  • ↳ regula inițială descria glosa ca având în partea a doua patru strofe cu câte zece versuri (décima), în care cele patru versuri ale primei strofe erau folosite, succesiv, ca al zecelea vers al fiecărei strofe de zece versuri;
  • ↳ în plus, versul al șaselea și al nouălea trebuie să rimeze cu al zecelea, preluat din prima strofă;
  • ↳ numărul de silabe, metrica și rima versurilor rămân la discreția poetului;
  • ↳ unii poeți și-au luat libertatea de a modifica formatul: în loc de zece versuri, strofele proprii aveau uneori 4, 5 sau 8 versuri, sau erau scrise în vers alb;
  • ↳ există și variante în care primul vers al fiecărei strofe (preluate din textul original) se repetă ca ultim vers, adăugat ca refren;
  • ↳ alte variante schimbă locul versului preluat din prima parte, așezându-l primul, ultimul, sau în mijlocul strofei.

 

Exemple: „Glossă” – Mihai Eminescu (reprezentant al literaturii române);

„Poesia obrigada a mote” –  Garcia de Resende, Vicente Gómez Martínez-Espinel, „Arte Poetica Española” –  Juan Díaz Rengifo. (reprezentanți din literatura universală).

 

 

 

✎ Rondelul este o poezie scurtă cu formă fixă, a cărei structură se bazează pe refren. A apărut inițial în Franța medievală sub denumirea de „rondeau”. Temele prezente sunt aproape mereu legate de dragoste, de celebrarea bucuriilor sale, de evocarea necazurilor pe care aceasta le produce. Inițial legat de muzică și dans, era considerat o formă muzicală prin excelență.

 

Trăsăturile principale ale rondelului sunt:

  • ↳ prima formă clar definită era compusă din 7 sau 8 versuri, pe două rime; refrenul, constând din 2 versuri, apare la început și la sfârșit, cel de-al patrulea vers reluându-l pe primul;
  • ↳ forma a evoluat, crescând în lungime: refrenul va trece întâi la trei versuri, așa numitul rondel terțet (rondeau tercet) și apoi la patru versuri (rondeau double) și chiar la cinci versuri (rondeau cinquain);
  • ↳ în rondel, refrenul joacă un rol primordial, în special din momentul în care acesta devine perfect autonom și se detașează de muzică;
  • ↳ originalitatea și subtilitatea acestui gen liric țin în mare parte de variațiile de sens operate de poet asupra grupului de cuvinte care revine de mai multe ori în poem.

 

Exemple: „Rondelul rozei ce-nflorește”, „Rondelul orașului mic”, „Rondelul trecutului” – Al. Macedonski (reprezentant al literaturii române);

„Poésies” – Eustache Deschamps, „Ballades et rondeaux” – Charles d’Orléans, „l’Adolescence clémentine” – Clément Marot (reprezentați ai literaturii universale).

 

 

✎ Pastelul este o creație lirică descriptivă, aparținând literaturii culte care, prin intermediul unui peisaj, transmite sentimentele eului liric contemplator. Modul de expunere folosit este descrierea. Într-un pastel, dominante sunt imaginile artistice, realizate prin figuri de stil, organizate într-o descriere de tip tablou. Aceasta poate avea ca temă un anotimp, un colț de naturǎ, un moment al zilei, un aspect din viața micilor viețuitoare etc.

Termenul „pastel” provine din artele plastice. La origine acest termen desemna un creion colorat, moale, pentru desen, făcut din pigmenți pulverizați, amestecați cu talc și cu gumă arabică; termenul s-a extins, desemnând atât o tehnică artistică de pictură, cât și orice tablou sau desen executat cu acest fel de creioane.

Pastelurile, bogate în imagini artistice (vizuale, olfactive și auditive) exprimă sentimentele poetului în mod direct, prin intermediul descrierii și al epitetelor, comparațiilor și al personificărilor. Autorul creionează un tablou al naturii având în prim-plan elementele ale naturii pe care le descrie.

 

Trăsăturile principale ale pastelului sunt:

  • ↳ trăsături caracteristice ale unui anotimp sau ale unei scene din natură;
  • ↳ exprimare, prin tabloul creat, a sentimentelor eului liric;
  • ↳ folosirea figurilor de stil specifice descrierii: epitetul dublu, triplu, ornant, cromatic, precum și personificarea, comparația, metafora, repetiția, aliterația, enumerația, asonanța;
  • ↳ descrierea este modul de expunere utilizat.

 

Exemple: „Sfârșit de toamnă”, „Iarna”, „Miezul iernii”, „Gerul”, „Viscolul”, „Dimineața”, „Noaptea”, „Malul Siretului – creatorul pastelului în literatura română,Vasile Alecsandri, Ion Heliade Rădulescu, Mihai Eminescu, George Coșbuc, George Bacovia, George Topîrceanu, Ion Pillat, Lucian Blaga (reprezentanți ai literaturii române);

 

 

✎ Satira (lb. lat. satura – dezordine, harababură) sau cum i se mai spune – pamflet, diatribă, filipică – este o formă literară de critică a slăbiciunilor individuale, sociale sau general omenești.

 

Trăsăturile principale ale satirei:

  • ↳ caracteristicile stilistice ale satirei sunt ironia, exagerarea caricaturală a unor aspecte particulare și construirea unor relații neobișnuite de aparență absurdă;
  • ↳ conținutul unei satire reflectă condițiile sociale ale momentului istoric și variază cu acestea în forme diverse de exprimare.

 

Exemple: Grigore Alexandrescu, D. Bolliac, C. Bolintineanu, Al. Vlahuță, M. Eminescu (reprezentanți ai literaturii române).

 

✎ Sonetul (lb. it. Sonetto – „cântecel”) semnifică un poem cu formă fixă de paisprezece versuri care respectă o schemă de rimă foarte precisă și o structură logică.

 

Trăsăturile principale ale sonetului:

↳ este o poezie cu formă fixă alcătuită din patru strofe două din câte patru versuri (catrene) și două din către trei versuri (terțete sau terține). Rimele, două în catrene și două în terțete, sunt îmbrățișate sau încrucișate.

 

Exemple: „Veneția”, „Trecut-au anii” – M. Eminescu, Vasile Voiculescu, Mircea Cărtărescu (reprezentanți ai literaturii române);

Shakespeare, Arthur Rimbaud, Stéphane Mallarmé, Sir Philip Sidney, Michael Drayton, Samuel Daniel (reprezentanți ai literaturii universale)

 

 

✎ Oda (lb. greacă – „cântec”) este o specie a poeziei lirice, alcătuită din strofe cu aceeași formă și cu aceeași structură metrică, în care se exprimă elogiul, entuziasmul sau admirația față de persoane, de fapte eroice, idealuri etc. În unele realizări, oda este înrudită cu imnul. La început, odele erau cântece ale corului din dramele grecești și erau executate cu acompaniament instrumental.

Precursori ai odei sunt socotiți „Psalmii” lui David.

 

Trăsăturile principale ale odei sunt:

  • ↳ în versificație se folosesc strofele alceice (două versuri de unsprezece silabe, urmate de un vers de nouă silabe și unul de zece silabe), respectiv strofele sapphice (trei versuri endecasilabice cu un final adoneic).

 

Exemple: „Odă în metru antic” – Mihai Eminescu (reprezentant al literaturii române);

Edmund Spenser, Ben Johnson, Andrew Marvell și John Milton, John Dryden și Alexander Pope. Percy Bysshe Shelley, John Keats Friedrich ,Friedrich Hölderlin. „Oda bucuriei” – Friedrich von Schiller. (reprezentant al literaturii universale).

 

✎ Balada (lb. lat. ballare – „dans“ / „cântec“; este o specie a genului epic înfățișându-se ca un amplu poem narativ, fără a exclude și unele accente lirice, unde, în general, se proiectează un eveniment eroic, având protagoniști, fie din timpuri istorice, fie din vremuri legendare, mitice, sau fantastice, fie din realitatea imediată, personaje prezentate mai ales în antiteză.

 

Trăsături principale ale baledei sunt:

  • ↳ este o specie literară specifică literaturii populare românești;
  • ↳ relatează o acțiune eroică sau fapte neobișnuite din trecut și în care intervin uneori elemente fabuloase;
  • ↳ caracter oral (transmisă prin viu grai de-a lungul timpului);
  • ↳ caracter sincretic;
  • ↳ caracter anonim (autor necunoscut);
  • ↳ caracter colectiv;
  • ↳ caracter tradițional (versuri scurte, 5-6, 7-8 silabe, rimă împerecheată sau monorimă, și ritm trohaic).

Exemple: „Miorița”, „Meșterul Manole”, „Soarele și Luna”, „Toma Alimoș”; „Andrii Popa” –Vasile Alecsandri, „Nunta Zamfirei” – George Coșbuc, „Pintea” – Șt O. Iosif, „Mistrețul cu colți de argint” – Ștefan Augustin Doinaș, „Moartea căprioarei” – Nicolae Labiș, „Balada neîncolțită” – Nichita Stănescu, „Balada lui Ion” – Octavian Blaga (reprezentanți ai literaturii române).

 

 

✎ 10 sfaturi pentru scrierea unui poem

Deși nu există o formulă perfectă pentru o poezie minunată, aceste 10 sfaturi te pot ajuta să pornești pe acest drum:

 

Găsește inspirație în tot ceea ce te înconjoară

Dacă vrei să exersezi scrierea poeziei, dar nu ești sigur despre ce să scrii, nu te speria. Ca în orice fel de scriere creativă, nu trebuie deocamdată să privești mai departe de locurile, lucrurile și oamenii din viața ta de zi cu zi pentru a găsi inspirație.

Poți scrie despre curtea ta, o zi la plajă, o amintire a mamei tale – opțiunile sunt interminabile și nu există subiecte „greșite”. Important este că subiectul să fie accesibil cititorului. Găsește ceva universal – ceva cu care oricine se poate raporta sau înțelege.

 

 

Cunoaște-ți obiectivul

Întreabă-te de ce scrii o poezie: să poți surprinde pentru totdeauna un moment special? Să poți descrie frumusețea naturii sau esența unei persoane? Vrei să îi faci pe cititori să râdă, să plângă, să-i pui pe gânduri sau să se simtă inspirați?

Fă-ți un scop clar înainte de a începe primul proiect. Reține acel scop în timp ce compui fiecare vers – fiecare linie pe care o scrii ar trebui să servească principalului scop al poemului. A avea un obiectiv clar te va ajuta, de asemenea, să determini ce imagini și dispozitive literare s-ar potrivi cel mai bine poeziei tale.

 

 

Folosește imagini puternice și de impact

Probabil ai auzit despre importanța de a arăta în loc de a povesti pur și simplu. Aceeași idee se aplică și poeziei. În loc să spui cititorilor tăi un moment sau o experiență, arată-le folosind imagini. Fă-i să se simtă ca și cum tocmai au intrat în scenă cu tine și pot vedea totul.

Folosiți descriptori vii pentru a apela la simțurile cititorilor. Nu te gândi la imaginea de ansamblu sau la sentimentul general pe care dorești să-l transmiți – descrie cum simți, miroși, auzi etc.

De asemenea, reține că, cu fiecare cuvânt, apare o oportunitate de a adăuga un sens nou. Poți studia unele dintre cele mai comune simboluri din literatură pentru a alege imagini care vor aduce un plus de profunzime poeziei tale.

 

Folosește figuri de stil

Metaforele, comparațiile și majoritatea figurilor de stil reprezintă moduri de a crea imagini în scris fără a enumera pur și simplu adjective. Metaforele pot fi ele însele destul de poetice.

Expresia „dragostea este un câmp de luptă” este un exemplu de metaforă. Cu toate acestea, dacă ar fi să spunem „dragostea este ca un câmp de luptă”, am avea de-a face cu o comparație.

Iată 5 figuri de stil mai puțin cunoscute care te pot ajuta în acest proces.

 

 

Evită clișeele

Un clișeu este o frază sau gând care este suprautilizat și nu reușește să reprezinte o gândire originală.

În timp ce figurile de stil sunt instrumente incredibil de utile, unele pot deveni și clișee.

Clișeele nu se limitează doar la expresii excesive. Poate ai observat că multe filme sau cărți repetă aceleași teme obosite pe care le-ai văzut deja de zeci de ori. Încearcă să nu faci la fel în poezie.

Pentru a evita clișeele, scrie numai despre ce poți. Fă-ți o listă de idei bazate pe experiențele tale sau subiecte despre care te simți confortabil să scrii despre ele. Dacă îți poți pune sentimentele sau experiențele în cuvinte fără a reutiliza expresii sau teme suprautilizate, despre asta ar trebui să scrii.

 

 

Folosește un limbaj concret

Cuvintele concrete descriu lucruri pe care le putem simți, în timp ce limbajul abstract descrie concepte sau sentimente. Problema limbajului abstract este că multe concepte sau sentimente poartă semnificații diferite pentru oameni diferiți.

De exemplu, propoziția „Femeia ciudată a fost fericită că a fost o zi frumoasă” conține cuvinte abstracte. Ce este o zi frumoasă? Dacă am fi întrebați individual, fiecare dintre noi am oferi probabil răspunsuri diferite. Dacă tema poeziei tale se completează cu elementele abstracte, le poți folosi. Dar dacă ești la început de drum încearcă să fii cât mai precis.

 

Un exemplu mai concret ar fi: „Inima femeii ciudate era caldă de bucurie, deoarece, după o iarnă lungă, soarele strălucea în sfârșit, păsările făceau semne pe cer, iar o briză blândă a mării îi mângâia fața”.

Din fraza de mai sus, cititorii vor avea o idee mult mai clară despre cum arată „ziua frumoasă” a personajului respectiv. Datorită detaliilor senzoriale, își pot imagina și ceea ce vede, aude și simte.

 

 

Abordează poezia în stil minimalist

În poezie, fiecare cuvânt ar trebui să fie esențial. După ce ai scris o primă versiune, du-te înapoi și taie orice cuvinte sau expresii care nu contribuie la obiectivul tău inițial.

 

Dacă te poți descotorosi de un cuvânt fără a pierde emoția sau sensul din poezia ta, atunci acest cuvânt nu este necesar. Am menționat că imaginile și limbajul viu sunt esențiale pentru o bună poezie. Îndepărtează cuvintele care nu sunt esențiale. A fi descriptiv nu înseamnă a adăuga o mulțime de cuvinte, adjective etc.

 

 

Recitire&Revizuire

După ce ai o primă versiune, lasă poezia deoparte pentru câteva zile înainte de a reveni la ea. Dacă petreci zile la rând examinând aceleași câteva fraze de mai multe ori, este posibil să pierzi ceva important sau să pierzi din vedere imaginea de ansamblu.

Cu ochii proaspeți, caută orice poate fi confuz sau greu de urmărit pentru cititorii tăi. Nu uita că cititorii tăi nu-ți pot citi gândurile. Doar pentru că îți este ceva clar, nu înseamnă că va fi atât de evident pentru toți ceilalți.

Încearcă să citești poezia cu voce tare pentru a vedea dacă este cursivă așa cum ți-ai propus. Sau poți lăsa un prieten să o citească și să-ți ofere feedback. Acordă-ți cât timp ai nevoie pentru procesul de revizuire – poezia bună este ceva care nu poate fi grăbit.

 

Fii original

Foarte puțini oameni ies în evidență suficient și ajung să facă ce fac toți ceilalți.  De-a lungul carierei de poet, poți încălca regulile. Uită de norme. Până la urmă nu scrii pentru vreo companie sau pentru altcineva, scrii pentru tine. De aceea, îți este permis să ai un stil al tău.

De asemenea, nu uita că originalitatea este lipsă de informație. Dacă vrei să scrii poezie de calitate trebuie să te documentezi, să citești ce au scris și alții înaintea ta. Altfel, poți avea impresia că ești original, dar de fapt s-a mai scris.

 

 

Scrie fără teamă

Cea mai bună poezie ilustrează lucrurile de care autorilor le este frică să vorbească. Ele explorează emoțiile noatre cele mai puternice.

Cea mai bună va reieși când vei aborda subiecte, experiențe, stiluri și teme care te sperie sau care te pun pe gânduri. Acest lucru este valabil pentru orice fel de scriere, dar mai ales pentru poezie.

Să nu ai teama că nu vei reuși. Este mai bine să încerci și să eșuezi decât să renunți pur și simplu.

 

Dacă vrei să începi să scrii și altceva în afară de poezie, uite 10 exerciții de scriere creativă pentru începători

Scris de

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *