Meniu

Ne pare rău, nu există nimic în coș.

Cine este Constantin Brâncuși

Cine este Constantin Brâncuși

Constantin Brâncuși s-a născut într-o sâmbătă, pe 19 februarie 1876. A fost un sculptor român cu contribuții covârșitoare la înnoirea limbajului și viziunii plastice în sculptura contemporană. A fost ales membru postum al Academiei Române. Francezii și americanii îl desemnează, cel mai adesea, doar prin numele de familie, pe care îl scriu fără semne diacritice – Brancusi – pronunțându-l după regulile de pronunțare ale limbii franceze.

Asta a fost o descriere oficială. Constantin Brâncuși este mai mult decât atât, a fost și rămâne un artist complex care încă mai trăiește prin creațiile sale, din păcate apreciate la adevărata lor valoare abia după moartea acestuia.

 

Astăzi este sărbătorită Ziua Națională Constantin Brâncuși, la 144 de ani de la nașterea sa. Românul este unul dintre cei mai mari sculptori ai secolului XX, fiind omagiat, an de an, printr-o zi dedicată, marcată la nivel naţional începând din anul 2016.

 

A fost o personalitate marcantă în mişcarea artistică a veacului al XX-lea şi a lăsat posterităţii o operă impresionantă, contribuind semnificativ la transformarea sculpturii tradiţionale în sculptură modernă. Brâncuși este un artist care a asimilat în opera sa „toată istoria sculpturii pe care a dominat-o şi a depăşit-o”, spunea criticul de artă Mircea Deac.

Sursa principală de inspiraţie a artistului o reprezintă arta populară românească, el reuşind să îmbine simplitatea acesteia cu rafinamentul avangardei pariziene. Lucrările sale exprimă viziunea ţăranului român asupra lumii înconjurătoare, artistul renunţând la elementele secundare prezente până atunci în sculpturi, în favoarea evidenţierii esenţei lucrurilor.

„Arta trebuie să fie realitatea însăşi. Arta nu este o evadare din realitate, ci o intrare în realitatea cea mai adevărată, poate în singura realitate autentică. Ceea ce mulţi numesc abstract este cel mai pur realism, deoarece realitatea nu este reprezentată de forma exterioară, ci de ideea din spatele ei, de esenţa lucrurilor”, mărturisea artistul în cugetările sale.

Tot criticul de artă, Mircea Deac, aminteşte de cuvintele unuia dintre biografii artistului, David Lewis, care spunea că „dintre sculptori, Brâncuşi a fost primul care a făcut o ruptură radicală cu trecutul imediat. (…) Formele sale simple, liniştite, ieşite din comun, totuşi pregnante şi aproape abstracte, reflectă o serie de atitudini creatoare care au devenit fundamentale în dezvoltarea artei plastice moderne”.

 

↘ Plecarea lui Brâncuși, pe jos, la Paris

S-a născut în satul Hobiţa. De la meşterii acestui sat, aşezat în partea de nord-vest a judeţului Gorj, pe drumul ce leagă oraşul Târgu Jiu de localitatea Tismana, şi îndeosebi de la tatăl şi de la bunicul său, a învăţat marele sculptor priceperea de a ciopli lemnul care, în mâinile sale, parcă prindea viaţă.

A reuşit să intre la Şcoala de Arte şi Meserii din Craiova, iar în 1895 a fost admis la specializare la secţia de sculptură în lemn a şcolii. Doi ani mai târziu, în 1897, a călătorit la Viena, unde a lucrat în secţia de finisare artistică a unei fabrici de mobilă. După terminarea Şcolii de Meserii, Brâncuşi a plecat la Bucureşti, unde s-a înscris la Şcoala de Belle-Arte, pe care a absolvit-o în 1902. În timpul studenţiei, a realizat lucrările „Bustul lui Vitelius” şi „Capul lui Laocoon”, pentru care a primit medalia de bronz.

În 1904, a plecat pe jos spre Paris, făcând popasuri la Budapesta şi Viena. În anul următor, 1905, s-a înscris la Şcoala Naţională de Arte Frumoase din capitala Franţei, lucrând în atelierul de sculptură al lui lui Antonin Mercié. După un an, a expus la Salonul de toamnă trei lucrări: „Copilul”, „Orgoliul”, „Portretul lui M.G. Lupaşcu”.

Părăseşte atelierul acestuia după doar trei luni, convins că „la umbra marilor copaci nu creşte nimic” şi închiriază un spaţiu pe strada Montparnasse, unde îşi amenajează atelierul. La trei ani după sosirea la Paris a sculptat „Rugăciunea”. În 1908, Brâncuşi a realizat „Sărutul”, prima sa operă majoră, precum şi „Cuminţenia pământului”.

În perioada care a urmat a lucrat mult, expunând la Salonul Oficial din Paris şi la Expoziţia „Tinerimii Artistice” din Bucureşti. Lucrările sale au fost prezentate apoi în numeroase expoziţii din întreaga lume: Amsterdam, Boston, Chicago, Haga, Londra, New York, Paris etc.

↘ Coloana fără sfârşit

În 1918, a realizat, în lemn de stejar, prima versiune a „Coloanei fără sfârşit”, definitivată şi inaugurată mai târziu, împreună cu celelalte elemente ale Ansamblului Monumental „Calea Eroilor”, la Târgu Jiu.

Creat între anii 1937 şi 1938, în aer liber, faimosul ansamblu, emblemă a municipiului Târgu Jiu, este format din Coloana Infinitului, Poarta Sărutului, Aleea Scaunelor şi Masa Tăcerii şi a fost ridicat în memoria eroilor căzuţi în Primul Război Mondial, fiind inaugurat la 27 octombrie 1938.

 

↘ Poveștile de dragoste brâncușiene

Aşa cum aminteam, în viaţa lui Brâncuşi au existat şi nenumărate poveşti de dragoste. Una dintre acestea este aventura cu prinţesa Maria Bonaparte, o femeie foarte bogată, ea fiind chiar modelul ce l-a inspirat pe artist în realizarea „Prinţesei X”. Idila dintre cei doi avea, însă, să se încheie brusc, atunci când Brâncuşi a fost contrariat de înclinaţiile prinţesei către studiile lui Freud pe tema sexualităţii.

O altă poveste de dragoste a maestrului este legată de Eileen Lane, o persoană cu 20 de ani mai tânără decât acesta, pe care o întâlneşte în atelierul său. Tânăra, de origine irlandeză, nefericită în dragoste, începe o idilă cu maestrul, însă se manifestă reţinut având în vedere celebritatea partenerului său. Între 11 septembrie şi 7 octombrie 1922, cei doi vizitează România, aflându-se la Sinaia şi Peştişani, apoi la revenirea spre Paris, fac escale la Marsilia şi Roma. Povestea romantică celor doi avea să se curme brusc atunci când tânăra nădăjduia că va deveni soţia lui Brâncuşi, iar acesta a refuzat-o fără discuţii.

 

O altă relaţie de dragoste, de o mai lungă durată, a fost cea cu Peggy Guggenheim, moştenitoarea unei averi fabuloase, a tatălui ei – negustor evreu bogat care pierise în tragedia Titanicului. În anul 1922 aceasta a ajuns la Paris, cu scopul declarat al unor „aventuri sexuale şi artistice“. Zis şi făcut. Ea ajunge la atelierul lui Brâncuşi unde îşi manifestă atracţia pentru lucrarea sculptorului – „Pasărea în văzduh“, preţuită de acesta la 4000 de dolari, dar considerată de potenţiala clientă mult prea scumpă.

Doamna Guggenheim alege o altă variantă de cumpărare, având drept mijloc  seducerea artistului. Cert este că Brâncuşi a iubit-o foarte mult pe tânără, relaţia lor durează până în anul 1940, moment în care Peggy revine în SUA din cauza războiului, nu înainte de a plăti totuşi cei 4000 de dolari pentru lucrarea dorită. Semn că aventura sexuală nu a putut suplini preferinţele artistice.

 

Anul 1938 aduce una dintre cele mai fascinante poveşti de dragoste, trăite de Maria Tănase şi Constantin Brâncuşi. Ca mai toate iubirile sale şi Maria Tănase era cu mult mai tânără decât maestru: el avea 62 de ani, iar ea 25. El era deja un artist total, iar ea devenise una dintre cele mai bune voci din România. Întâlnirea celor doi a avut loc la Paris cu prilejul unei expoziții de artă populară organizată de Dimitrie Gusti. Aceasta a invitat-o pe Maria Tănase să facă împreună o vizită la atelierul sculptorului, însă scopul artistic al întrevederii avea să fie abandonat brusc în clipa în care cei doi mari artişti români se cunosc şi se îndragostesc, pe loc, nebuneşte, unul de celălalt. Cântăreața nu a dorit să mai părăsească atelierul, pentru două zile și două nopți, ea ignorând chiar faptul că avea programat un important recital, stârnind mânia lui Dimitrie Gusti.

Brâncuşi o alinta pe Maria Tănase, declarându-i nostalgic: „Când te ascult cum le zici, Mărie, aș fi în stare să dăltuiesc pentru fiecare cântec de-al nostru o Pasăre Măiastră! … Am colindat toată lumea, mă cunoaște tot pământul prin ce m-am priceput să fac, dar când aud cântecele noastre, mă apucă un dor de țară, de oltenii tăi și-ai mei, de apa tânguitoare a Jiului, de satul meu…”

Povestea de dragoste tulburătoare a celor doi avea să se încheie după doar un an, după ce cântăreaţa a participat la Expoziția Internațională de la New York, unde Maria Tănase avea să cunoască un succes fulminant, mai ales după ce i-a cântat preşedintelui de atunci al SUA, Franklin Roosevelt. Însă conform biografilor celebrei artiste, aceasta nu l-a uitat niciodată pe Brâncuși, relaţia ei cu artistul fiind marea iubire a vieţii ei.

 

↘ Ultimele momente din viața artistului

A urmat o perioadă în care, parcă pe măsură ce celebritatea sa atinge noi culmi, Bâncuşi devine din ce în ce mai retras şi începe să fie îngrijit de un cuplu de refugiaţi români, pentru care, în anul 1952, acceptă cetăţenia franceză pentru a le putea lăsa întreaga sa moştenire.

Pe 12 aprilie 1956, Brâncuşi, ajuns octogenar, îşi scrie testamentul, conform căruia atelierul său parizian, cu toate capodoperele sale, revine Muzeului de Artă Modernă din Paris, în condiţiile în care statului român a refuzat categoric acest gest, prin reprezentanţii săi.

La 16 martie 1957 Constantin Brâncuşi trece la cele veşnice şi este înmormântat în cimitirul Montparnasse din Paris.

 

↘ Operele sale apreciate și vândute în străinătate

În anul 2002, sculptura realizată de Brâncuşi în anul 1913, „Danaide”, era valorificată la licitaţie de casa Christie’s New York cu suma de 18 milioane de dolari.

În anul 2005, creaţia „Pasăre în spaţiu“ este vândută de cei de la Christie’s cu 27,5 milioane de dolari, deşi suma de pornire a fost de doar 8 milioane de dolari.

A urmat licitaţia de la Paris din anul 2009, atunci când lucrarea „Madame L.R.“, realizată între anii 1914-1917 şi aflată în colecţia Yves Saint Laurent, a fost adjudecată la un preţ de 29 de milioane de euro.

În mai 2013, creaţia brâncuşiană „Prométhée”, un cap turnat în bronz realizat în anul 1911, a fost vândut de casa Sotheby’s la un preţ de 12,7 milioane de dolari, după ce în noiembrie 2012 lucrarea „Une Muse“ fusese cumpărată, la o licitaţie a casei Christie’s, pentru 12,4 milioane de dolari.

 

În ultimii ani, statul român şi-a demonstrat neputinţa, prin neexercitarea dreptului de preempţiune la achiziţionarea operei „Cuminţenia Pământului“, pe care vânzătorul o valorizează la circa 20  de milioane de euro, iar oferta iniţială a statului român fusese de 10 ori mai mică. În cele din urmă, Guvernul României a ajuns la o înţelegere cu proprietarii operei şi a iniţiat, în 2016, o campanie de donaţii pentru cumpărarea operei, eşuată lamentabil, după colectarea a mai bine de 1 milion de euro din partea populaţiei, banii urmând a fi returnaţi în perioada următoare.

Pe 13 februarie 2020, Ministerul Culturii a anunțat că artista Irina Rimes a fost desemnată ambasador onorific al Zilei Constantin Brâncuşi 2020. Decizia sa a stârnit un val de critici din partea oamenilor de cultură și a opiniei publice.

Se pare că încă nu reuşim să îl apreciem cum se cuvine pe marele artist.

Considerând că misiunea artei este să creeze bucurie şi că sculpturile sale nu trebuie respectate, ci trebuie iubite, Constantin Brâncuşi mărturisea: „Eu am vrut să înalţ totul dincolo de pământ. Eu am făcut piatra să cânte pentru Omenire. Sculpturile mele sunt chiar şi pentru cei orbi. Ceea ce vă dăruiesc eu este bucurie curată”.

 

Scris de

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *