Meniu

Ne pare rău, nu există nimic în coș.

Artă, carte și celebritate: 24 august

Artă, carte și celebritate: 24 august

Astăzi, 24 august, chiar dacă pare o zi sitmplă, ca oricare alta, se pare că s-au petrecut anumite evenimente. Desigur, nu s-au petrecut astăzi, în 2020, ci acum ceva timp, când autorii încă foloseau condeiul și își căutau insprația prin orice fel posibil, de la plimbări lungi în natură până la alcool și muze.

 

↘ Se naște regele Ferdinand I al României

Regele Ferdinand s-a născut la 24 august 1865 la Sigmaring. A fost al doilea rege al României, domnia sa (între 1914 şi 1927) fiind marcată de două evenimente majore din istoria ţării: Primul Război Mondial şi Marea unire de la 1918.

În condițiile inexistenței unui moștenitor direct, regele Carol I a decis să-i confere prințului Ferdinand această calitate, așa că la 18 martie 1889 a fost declarat „moștenitor prezumptiv al Coroanei“, cu titlul de Alteță Regală Principe al României.

 

Profesorul său de limba română V. D. Păun spune despre el: „minte cumpănită, vorbă măsurată, precisă, judecată clară, înțelege lucrurile dintr-o dată și întrebuințează vorba numai atunci când are ceva de spus bine gândit. Blajin cu toată lumea, prieten de temei, numai într-un singur punct A.S.Regală este neînduplecat, anume când este vorba să-și facă datoria. Sub nici un cuvânt de scuză nu și-ar lasa-o pe ziua de mâine“.

Regele Ferdinand s-a integrat în lumea românească a vremii cu calitățile și defectele ei, ajungând să cunoască bine sufletul și mentalitatea poporului român, să se acomodeze cu ambianța societății în care trăia. Se simțea bine nu numai la Castelul Pelișor din Sinaia, dar și la Scroviștea, la Cotroceni sau la Buftea în palatul lui Barbu Știrbey. Spre deosebire de unchiul său, regelui Ferdinand nu-i plăceau manifestările solemne, având oroare de festivitățile care impuneau un protocol rigid și fastuos. Nu concepea să țină oamenii la distanță, să le atragă atenția, direct sau prin comportarea sa că are „sânge albastru și provine dintr-o familie ilustră a unei mari puteri“.

Regele, loial și sentimental, a trebuit să suporte de-a lungul vieții, nu numai o grea suferință morală, legată de îndepărtarea de persoana sa a familiei de la Sigmaringen, excomunicarea Papei (pentru că și-a botezat copiii în religia ortodoxă), dezertarea de la datoriile sale de principe moștenitor a fiului său Carol, ci și o grea suferință fizică, o boală nemiloasă, care îl consuma zi de zi, și-l tortura clipă de clipă. Începând din anul 1925, sănătatea regelui Ferdinand a început să se deterioreze.

În ianuarie 1925, regele a fost operat de hernie, iar două luni mai târziu a recăzut la pat, bolnav de ceea ce a fost dignosticat drept embolie localizată la un plămân.

La începutul primăverii, regina a pus să i se întindă regelui bolnav un cort afară pe pajiștea din fața castelului Pelișor, după care familia regală s-a mutat la castelul de la Scroviștea. Când însă s-a făcut prea cald, Curtea Regală s-a mutat din nou la Castelul Pelișor. Aici l-a vizitat Martha Bibescu, cu care regele a vorbit despre plante, animale și cărți, dar și colonelul Spiess, directorul de vânătoare al Curții Regale, cu care regele fusese de atâtea ori la vânătoare în munții Gurghiului.

La Castelul Pelișor, Regina Maria îl veghea pe rege, și când sfârșitul părea iminent, ea a trimis după copii, toți cu excepția fiului lor mai mare, de care regele nu întrebase, de când se îmbolnăvise. Regina obișnuia să-și petreacă nopțile pe o sofa în salonul regelui, „cu ușile deschise ca să aud orice zgomot“ – nota regina Maria în jurnalul său20.

Către miezul nopții, pe 19 iulie 1927, regele agitat din cauza durerii, a încercat să se dea jos din pat, și deși doctorul Mamulea îi făcuse o injecție, acesta nu s-a calmat. „Sunt atât de obosit“ – i s-a plâns el reginei, care stând în picioare lângă pat, l-a luat în brațe, cu capul sprijinit pe umărul ei ca să poată respira mai ușor. Doctorul i-a luat pulsul și a prevenit-o pe regină că sfârșitul era aproape. Infirmiera a alergat să aducă familia și un preot, dar regele Ferdinand a murit înainte de sosirea lor.

„Capul i-a căzut pe umărul meu, mâinile lui deja reci au rămas fără vlagă, fața lui mică de tot … s-a terminat – el nu mai era obosit, ci se odihnea“.

În hârtiile regelui Ferdinand a fost găsită exprimarea dorinței de a fi înmormântat în uniformă de general de cavalerie, și imediat s-au dat dispoziții ca dorința regelui să fie respectată și să fie îmbrăcat în haina dorită, în locul uniformei de vânători de munte, care fusese pregătită. La ora 11.00, regina Maria, însoțită de regina Elisabeta și regina Mărioara, principesele Elena și Ileana, principele Nicolae, alături de membrii Casei Regale au coborât în salonul mortuar. Regina s-a apropiat de sicriu și a sărutat fruntea regelui, așezându-i pe piept un buchet de trandafiri roșii, după care a stat în genunchi în fața sicriului pe tot parcursul oficierii serviciului divin.

 

↘ Se naște prozatorul și eseistul argentinian Jorge Luis Borges

 „Omul bun este inteligent, iar cel rău este, afară de asta, imbecil. Aptitudinile morale şi intelectuale merg împreună – Jorge Luis Borges

Jorge Francisco Isidoro Luis Borges Acevedo s-a născut la 24 august 1899, la Buenos Aires. Mama lui Borges, Leonor Acevedo Suárez, provenea dintr-o familie tradițională uruguayană de origine spaniolă, iar tatăl, Jorge Borges Guillermo Haslam, avocat şi profesor de psihologie, fiu de colonel, provenea dintr-o familie jumătate spaniolă, jumătate britanică.

La vârsta de nouă ani traduce în spaniolă „Prinţul fericit” al lui Oscar Wilde.

Borges a primit meditaţii la domiciliu până la vârsta de 11 ani, în spaniolă și engleză, iar la 12 ani citea deja din Shakespeare. În 1917, când a împlinit optsprezece ani, a cunoscut-o pe Maurice Abramowicz și de aici, între cei doi a început o prietenie literară care va dura pentru tot restul vieții lor.

La întoarcerea sa în Argentina, în 1921, după încetarea tulburărilor politice din ţară, Borges a început să publice poezii și eseuri suprarealiste în reviste literare. La acea vreme, Borges a descoperit scrierile lui Arthur Schopenhauer și Gustav Meyrink, care şi-au pus ulterior amprenta pe creaţia sa.

În anul 1923 Borges, a publicat prima sa colecţie de poezii „Fervor de Buenos Aires”.

În 1935 publică prima carte de eseuri „Historia universal de la infamia”, de fapt un amestec de nuvele şi eseuri non-ficţiune.

În 1937, se angajează, cu ajutorul prietenilor, ca prim-asistent la Biblioteca Municipală Miguel Cané, chiar dacă vederea sa începuse să slăbească, apoi tatăl său moare, o tragedie cumplită pentru Borges, având în vedere apropierea celor doi. Spre finalul acelui an, el suferă un traumatism cranian sever în urma căruia face septicemie, se zbate între viaţă şi moarte, dar cu ajutorul doctorilor sănătatea sa se reface.

În mai 1939 apare prima sa povestire de după accident, „Pierre Menard, autor of Quixote”, care include una dintre lucrările sale cele mai cunoscute „Menard” care analizează natura autorului precum și relația dintre autor și contextul său istoric.

Avea să fie concediat în anul 1946 de regimul lui Peron, căpătând în schimb un post mult mai „important”: acela de inspector de păsări în piaţa centrală a oraşului, ofertă pe care a respins-o, nu fără a se amuza.

Problemele de vedere începuseră să ia amploare, iar aproape de vârsta de 60 de ani a rămas complet orb, afecţiune provocată de un defect congenital, care afectase mai multe generaţii ale familiei sale. El nu a învățat alfabetul braille, oamenii de știință sugerând că orbirea lui progresivă l-a ajutat pentru a crea simboluri literare inovatoare datorită imaginației.

În 1961, el a intrat în atenția lumii atunci când a primit premiul „Prix International”, împreună cu Samuel Beckett, în acelaşi an având loc şi primul său turneu de conferințe în Statele Unite ale Americii.

În anul 1967, Borges s-a căsătorit cu vechea sa prietenă Elsa Astete Millan, care rămăsese de curând văduvă, iar apropiaţii opinau că mama sa, care avea deja 90 de ani a dorit să găsească pe cineva să aibă grijă de fiul ei rămas fără vedere. Dar căsătoria a durat mai puțin de trei ani, iar Borges s-a mutat din nou cu mama sa, alături de care a trăit până la moartea ei, la vârsta de 99 de ani.

În această perioadă Borges primeşte numeroase premii, cum sunt Premiul Ierusalim, în 1971, Premiul Special Edgar Allan Poe, în 1976, Premiul Balzan pentru filologie, lingvistică și critică literară, Premiul Mondial Cino Del Duca și Premiul Cervantes (toate în 1980), precum și decoraţia franceză „Legiunea de Onoare”, în 1983.

Deşi s-a spus că ar fi trebuit să primească Premiul Nobel pentru literatură, fiind mai mereu printre nominalizaţi, Borges nu s-a bucurat niciodată de această onoare, pe care cu siguranţă ar fi meritat-o mai mult decât mulţi alţi laureaţi.

Din anul 1975 până la finalul vieţii, Borges a călătorit în întreaga lume, fiind de cele mai multe ori însoțit de asistenta sa personală, María Kodama, o femeie de origine argentiniană, cu care se căsătoreşte, în aprilie 1986.

La doar câteva luni după aceea, la 4 iunie 1986, Borges a murit la Geneva, în Elveţia, la vârsta de 86 de ani.

Borges a creat în scrierile sale un univers al ficţiunii rezultat, conform criticilor, din vasta sa cultură, de la literatură la filosofie, de la ezoterism la istorie, de la teologie la dramaturgie. El vedea astfel, în totalitatea manifestărilor intelectuale, căutarea sensului de către omul prins într-un univers fantastic şi infinit, elementul central fiind nu spaţiul, ci timpul, multiplicat în serii temporale. Borges a mărturisit că, încă din copilărie, a fost atras de ideea înfricoşătoare a labirintului, o altă temă importantă a preocupărilor sale existenţiale fiind oglinda, transpusă în reflecţia identităţilor, ambele fiind tratate în opera sa.

În rezumat, tema centrală a operei lui Borges poate fi „paradoxul bizar de a fi om într-o lume misterioasă și incomprehensibilă”.

 

 

↘ Evenimente

Cea mai scăzută temperatură de pe planeta Pământ

În 1960 se înregistrează cea mai scăzută temperatură vreodată pe Pământ: -88,3 °C (la Stația Vostok). Stația Vostok este o stație rusă (fostă sovietică) de cercetare antarctică. Este Polul sud al frigului. Tot aici s-a înregistrat apoi tot cea mai scăzută temperatură măsurată pe Pământ  –89.2 °C.

Scris de

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *