Meniu

Ne pare rău, nu există nimic în coș.

Artă, carte și celebritate: 21 mai

Artă, carte și celebritate: 21 mai

Artă, carte și celebritate: 21 mai

Astăzi, 21 mai, chiar dacă pare o zi simplă, ca oricare alta, se pare că s-au petrecut anumite evenimente. Desigur, nu s-au petrecut astăzi, în 2020, ci acum ceva timp, când autorii încă foloseau condeiul și își căutau insprația prin orice fel posibil, de la plimbări lungi în natură până la alcool și muze.

 

↘ Se naște poetul Tudor Arghezi

Tudor Arghezi (pseudonimul lui Ion Nae Theodorescu) se naște pe 21 mai 1880, la Bucureşti. A fost un scriitor român, cunoscut pentru contribuția sa la dezvoltarea liricii românești sub influența baudelairianismului.  A fost nevoit să se întreţină singur încă de la vârsta de 11 ani, din cauza situaţiei financiare precare a familiei. A fost elev al Şcolii primare „Petrache Poenaru”, a urmat cursurile gimnaziului „Dimitrie Cantemir” şi mai apoi pe cele ale liceului „Sfântul Sava” din Bucureşti. Ca elev, şi-a câştigat banii de întreţinere dând meditaţii. La 16 ani s-a angajat custode la o expoziţie de pictură. A abandonat studiile la 18 ani, fără să susţină Bacalaureatul. La 18 ani era deja angajat ca laborant la o fabrică de zahăr din Chitila.

Iată câteva lucruri despre poetul Tudor Arghezi:

 

✠ Pseudonimul Arghezi

Autorul a folosit pentru prima dată pseudonimul „Tudor Arghezi” în perioada 1897-1899, pe vremea când începuse să publice poezii şi proză scurtă în reviste. Pseudonimul s-a născut prin îmbinarea numelui de familie al tatăului (Theodorescu -Tudor) cu denumirea latină a  Argeşului (Argesis). Despre intrarea lui în lumea poeților Alexandru Macedonski spunea: „Acest tânăr, la o vârstă când eu gângăveam versul, rupe cu o cutezanţă fără margini, dar până astăzi coronată de cel mai stralucit succes, cu toată tehnica versificării, cu toate banalităţile de imagini şi idei, ce multă vreme au fost socotite, la noi si în străinătate, ca o culme a poeticii şi a artei”. La 19 ani a trăit primul necaz: iubita lui a murit şi tânărul poet a încercat să-şi caute alinarea îndreptându-se către Dumnezeu.

 

✠ Călugărul Iosif

La doar 19 ani, poetul Tudor Arghezi devenea călugărul Iosif de la Mănăstirea Cernica. Cei patru ani în care Arghezi a purtat straie bisericeşti au stârnit nenumărate controverse. Autorităţile bisericeşti de mai târziu l-au considerat un călugăr care a încălcat canoanele. La slujba de călugărie a asistat bunul său prieten Gala Galaction, cu care a legat încă din primii ani de liceu o trainică legătură ce urma să dureze şase decenii. Călugăr fiind, Arghezi nu a întrerupt nici activitatea literară şi nici pe cea publicistică. Osclinând între credinţă şi necredinţă, autorul celor mai necanonici Psalmi din literatură a continuat să caute răspunsuri la întrebările legate de existenţa lui Dumnezeu, chiar între superiorii pe linie bisericească. Îndoiala călugărului Iosif n-a fost însă privită cu ochi buni. Pe vremea când era slujbaş al bisericii, Arghezi a avut o intensă corespondenţă cu Aretia Panaitescu, o tânără de care se îndrăgostise. După o serie de critici diaconul Iosif se desparte de lumea monahală. Şi-a dat demisia din funcţia de diacon în 1905 şi a plecat în Franţa.

 

✠ Poetul multifuncțional

Unii spun că a făcut naveta între Paris şi Geneva cu motocicleta şi pentru a-şi câştiga existenţa. A lucrat ca bijutier şi ceasornicar în Elveţia, a încercat să locuiască la Londra o perioadă, pentru a învăţa limba engleză, a ajuns și în Italia, unde a muncit din greu. Arghezi a recunoscut mai apoi că că perioada cât a fost plecat din țară a fost o etapă fără de care nu s-ar fi desăvârşit ca scriitor.

✠ Ziaristul pamfletar

Arghezi se afirmă îndeosebi ca pamfletar. El spune că pamfletul ca gen jurnalistic reprezintă o adevărată „renaştere literară” și că poate fi ori bine, ori idiot scris, o cale de mijloc nu există. Alături de alţi patru ziarişti, printre care şi Ioan Slavici, Arghezi este condamnat la „cinci ani de recluziune” şi este întemniţat la Văcăreşti. După un an de închisoare este eliberat, prin decret regal, cu ceilalţi colegi ziarişti de detenţie. „Flori de mucigai” şi „Poarta neagră” au fost inspirate din trăirile poetului din închisoare.

 

✠ Locuința de lângă închisoare

Terenul pe care şi-a construit celebra locuinţă „Mărţişor” a fost cumpărat de Arghezi în 1926. Pe dealul Mărţişorului, în vecinătatea închisorii Văcăreşti, Arghezi se apucă de agricultură, începe să cultive pomi fructiferi şi viţă de vie. Construcţia casei, a anexelor gospodăreşti, amenajarea tipografiei unde meşterul tipograf Arghezi visa să-şi publice cu mâna lui toate scrierile au durat 15 ani.

 

✠ Debut la 47 de ani

La 47 de ani îşi publică primul volum. Debutul său are loc la 31 de ani de la apariţia primelor scrieri. Primul său volum de versuri, „Cuvinte potrivite”, este primit foarte bine de criticii vremii: „cel mai mare poet român de la Eminescu încoace”.

 

✠ Boală misterioasă

În 1939 se îmbolnăveşte subit şi cade într-o suferinţă care părea să îi aducă moartea. Se vindecă miraculos, datorită unui medic excentric pe nume Grigoriu-Argeş. Oamenii vorbeau: unii pretindeau că ar fi avut cancer şi că datorită unui tratament miraculos s-a făcut bine, alții spuneau că ar fi suferit de sciatică, boală pentru care medicul nu i-ar fi administrat în realitate niciun medicament real, ci doar unul cu efect placebo.

✠ A revoluționat presa românească

Arghezi spunea că „A înjura este o artă literară tot atât de spinoasă ca şi lauda“. A dezvoltând pamfletul ca specie jurnalistică în presa românească: „Pamfletul se învârteşte în jurul obiectului cu oarecare frumuseţe de corb: între două zboruri circulare, ciupeşte, zgârie, înţeapă, rupe. Pamfletul se lucrează cu undreaua, cu peria de sârmă, cu răzătoarea sau cu fierăstrăul bijutierului; şi uneori, în clipele supreme, cu sculele măcelăriei”.

Tot el spunea: „Gazetarii noştri sunt doar profesionişti. Ei se duc la punga mai mare şi la reuşita imediată. Munceşti zece ani într-o redacţie, cu directorul tău, cot la cot. S-ar crede că o simpatie v-a legat şi îndatoriri îndelungate. Dimpotrivă, într-o bună zi, sau redactorul pleacă, sau directorul îl concediază pentru că un candidat neprevăzut îi propune servicii cu preţ scăzut. Nici o părere de rău, nici o îmbrăţişare, nici o nevoie de a strânge legăturile mai mult, de a le face eterne între tovarăşii de până ieri. Este adevărat că viaţa este un lucru trist şi tragic, dar omul dispune de resorturi mari ca să facă din ea un apostolat sau o bucurie“.

 

✠ Pamfletului  „Baroane”

Pamfletul „Baroane” îi era adresat şefului Legaţiei Germane în România, baronul Manfred von Killinger:„Ţi-aduci aminte ce sfrijit erai pe când erai sărac şi cum ne pălmuia căutătura ta aţâţată după ce te-ai procopsit? Îndopat cu bunurile mele, nu-ţi mai dam de nas şi ţi s-a părut că eram pus pe lume ca să slujesc mădularele tale, burţii, guşii, sacului şi dăsagilor tăi: ăsta era rostul meu, a trebuit să-l aflu de la tine, flămândule, roşcovanule, boboşatule, umflatule.Mi-ai împuţit salteaua pe care te-am culcat, mi-ai murdărit apa din care ai băut şi cu care te-ai spălat. Picioarele tale se scăldau în Olt, şi mirosea pănă la Calafat, nobilă spurcăciune! I-auzi! Vrea să-mi fie stăpân şi să slugăresc la maţele lui, eu care nu m-am băgat rândaş nici la boierul meu. Vrea trei părţi şi din văzduhul meu, ca să răsufle în răcoarea mea numai el. Lasă-mă să-mi aleg stăpânul care-l vreau eu, dacă trebuie să mă robesc, nu să mă ia la jug şi bici, înfăşcat de ceafă, cine pofteşte. Uită-te, mă, la mine! Baroane! Să ne desfacem hârtiile amândoi, eu zapisul şi hrisoavele mele, scrise pe cojoc, şi tu zdrenţele tale. Scrie pe ale tale Radu? Nu scrie!… Scrie Ştefan? ? Nu scrie!… Scrie Mihai, scrie Vlad, scrie Matei? Nu! Păi ce scrie pe cârpele tale? Degete şterse de sânge?”. Din cauza pamfletului „Baroane”  Arghezi a fost la un pas de a fi trimis într-un lagăr de exterminare german. A fost pedepsit pentru atitudinea lui antifascistă și a stat un an la închisoare, la Târgu Jiu.

 

✠ Viața în vremea comunuștilor

Este atacat în 1948 în ”Scânteia” într-un celebru articol ”Poezia putrefacţiei sau putrefacţia poeziei”, în care întreaga operă a poetului terfelită. În cei mai grei ani din viaţa sa, Arghezi a fost exilat la Mărţişor. Cărţile poetului au fost retrase din librării, tipografia de la Mărţişor devastată. Comuniştii au vrut să îi ia şi casa. Alături de soţie şi cei doi copii, Baruţu şi Mitzura Arghezi, poetul a dus în toţi anii în care a fost interzis o luptă pentru supravieţuire: „Am ars ulucile din gardul grădinii. Ne era frig, nu aveam lemne, mai puneam un lemn din gard pe foc. Când am terminat de ars gardul grădinii, am trecut la crengile pomilor din grădină. Câteodată, pe cărămizi turnam gaz, îi dădeam foc şi le lăsam în sobele de teracotă ca să le încălzească”, povestea fiul acestuia peste ani. Pentru mult timp, se pare că familia trăia din banii scoşi pe vânzarea cireşelor de la Mărţişor.

✠ Moartea poetului

La 14 iulie 1967, Arghezi trece la cele veșnice, fiind înmormântat, în cadrul unor funeralii naționale, alături de soția sa Paraschiva, în grădina casei din strada Mărțișor, care începând cu anul 1974, conform dorinței sale testamentare, a devenit Casă Memorială. Casa cuprinde mobilier, cărți, obiecte de artă, fotografii, documente originale ale poetului Tudor Arghezi, iar alături se află și tipografia acestuia, unde sunt expuse volume, documente, reviste și imagini din istoria familiei acestuia și a „Mărţișorului”.

 

↘ Se naște pictorul și graficianul Iosif Iser

Iosif Iser se naște la 21 mai 1881. A fost poet și grafician și a fost un remarcabil interpret al fiinţei umane, ale cărei stări sufleteşti le surprinde în multiple ipostaze. Iosif Iser dezvăluie prin creaţiile sale un univers dominat de tonuri reci sau calde, cu personaje cu trăsături severe şi costumate deosebit, fapt datorat de excentricul tematicilor abordate.

Iată câteva lucruri despre pictorul Iosif Iser:

 

✠ Vizibilitate în străinătate

În timpul vieții sale Iser a colaborat la reviste străine  precum „Jugend”, „Simplizissimus”, „Le Rire” și „Le Témoin” și a participat la expoziții în străinătate: Salonul de toamnă de la Paris (1921), expune la Salon des Tuileries (1924), la Galeria Devambez (1925), la Galeria Marcel Bernhaim din Paris (1926), la Galleria Drouet din Paris (1931), la Expoziția international de la Paris (1937), la New York (1948) plus multe altele. De asenemea, a primit numeroase premii și distincții.

✠ Expresivitatea artistică

Pentru pictor, în desen putea fi cuprins tot „infinitul lumii”. Artistul mărturisea mai târziu: „credeam sălbatic, după cum cred și astăzi, în desen. Descoperirea unui album de Toulouse-Lautrec a însemnat un moment hotărâtor pentru felul meu de a înțelege pictura. Desenele erau și au rămas pentru mine ceea ce sunt gamele pentru pianist”. Activitatea sa artistice a ajuns la un desen pregnant, plin de caracter, cu maximă simplitate în linie și reușea să sugereze în desen o întreagă atmosferă cu o caracterizare expresivă, de la detaliu până la ansamblu. Desenul lui reprezenta o formă solidă a imaginii, a formelor, a volumelor riguros ordonate, indiferent dacă era vorba de tuș, laviu, gravură, sau lucrări în pastel, acuarelă, guașă, ulei.

 

✠ Libertate în mișcări

Desena așa cum era, vânjos și eliberat de strâmtoarea teoretizărilor. Ca desenator, artistul se oprește la studiul figurii umane și în primul rând manifestă un interes pasionat pentru figura feminină. Chiar dacă artistul a îmbrăcat femeia cu costume orientale, naționale sau spaniole, acestea nu fac decât să pună în valoare formele, frăgezimea pielii, raporturile dintre tonuri și să creeze o atmosferă de voluptate misterioasă în jurul ei. Apar și criticile bune: „un înalt dar de sintetizare și un rafinament grafic încă ne mai întâlnit pe ogoarele artei românești”.

✠ Culorile războiului

A participat în 1913 la războiul balcanic, care l-a făcut să străbată ținuturile Dobrogei unde a descoperit fascinat viața arhaică și întrucâtva exotică. El spunea că: „Dobogea m-a ajutat să mă cunosc pe mine însumi și să descopăr ce îmi era propriu, rămânându-i îndatorat pentru tot restul vieții”. În această perioadă a descoperit cimitirele tătărești cu aerul lor specific, adăpostul cadânelor văduve care aveau un bocet aparte etc. Predilecția pentru mediul dobrogean, și mai ales pentru nota lui exotică, se opera asupra peisajului uman, cu costumația femeilor care mergeau cu pas legănat spre fântână, purtându-și șalvarii largi și pitorești, ducând vase alungite, bulbucate, mai puțin obișnuite. Aceste figuri feminine umile, surprinse în mediul lor sărac, de obicei într-o pasivitate plină de resemnare, se asociază femeilor de pe malurile Argeșului, unde artistul a copilărit. Femeile de aici au chipurile uscățive, ciolănoase, foarte asemănătoare cu cele ale femeilor din podișul dobrogean.

 

✠ Nuanțe orientale

Orientalismul lui nu este unul de suprafață ca la alți pictori, ci face parte din însăși ființa sa. Iser se oprește la relevarea unor frumuseți de un farmec sălbatic, redându-le într-o cromatică austeră, riguros construită în planuri largi, distincte, având un aer grav, monumental. Observând atent modelul, artistul descoperă noi și noi aspecte; își gândește profund lucrările, face în prealabil numeroase studii, schițe, crochiuri.

Întinse pe sofa, fotolii sau cel mai adesea pe covor, femeile pictate ne apar ca niște zeități ale calmului sufletesc, însoțite de instrumente musicale, ca și de nelipsita ceașcă de cafea și alte obiecte pe care pictorul le crede specifice unui interior oriental lasciv, misterios, legat de lâncezeala haremului.

Figurile monumentale sunt dramatic expresive, secondate uneori de câteva elemente ale naturii sau elemente de decor oriental: ipostazele sunt diferite chiar dacă recunoaștem modelul preferat, în acest fel fiind reliefate coordonate spirituale distincte: energia latentă, ori apatia, reculegerea pioasă dar și bucuria de a trăi, senzualitatea ca și melancolia.

✠ Inspirație de la marii creatori

În 1920-1934 Iser pleacă la Paris unde își diversifică motivele: acum apar scene din cafenelele pariziene, călărețe din Bois de Boulogne, femei din lumea varieteului, din lumea circului, cu clovnii, saltimbancii, acrobații și arlechinii, spre care își îndrepta atenția și Picasso. Artistul ia contact cu unii reprezentanți ai fovismului precum André Derain, lucrând îndelung asupra conceptului chromatic, iar cubismul lui Cézanne îl ajută să-și ordoneze imaginea în volume, forme, culori. În perioada interbelică este obsedat de tema arlechinului, reluată în diverse variante, și a balerinelor însoțite uneori de un arlechin. În aceste teme artistul practică o pătrunzătoare investigație a sufletului omenesc; dincolo de mască sau costum, dincolo de atitudinea personajului, deslușim lesne o amărăciune ascunsă, o oboseală sufletească.

✠ Moarte a sosit prea devreme

Apogeul carierei vine însă în 1956, când, cu prilejul aniversării a 75 de ani, Dalles organizează o expoziţie în cinstea sa, în care adună circa 400 de opere. în această expoziţie se putea vede clar evoluţia artistică a lui Iser: de la o linie colţuroasă, aspră, la o linie suplă.

În martie 1958, cu o lună înainte de a deceda şi cu două luni înainte de a împlini 77 de ani, Iosif Iser deschide la Bucureşti o expoziţie care cuprindea 115 desene, pasteluri şi guaşe, cele mai multe realizate în ultimii doi ani. Se pare că moartea l-a prins în plină activitate. Era prea devreme. Dar cu toate acestea, el continuă să trăiască prin creațiile sale.

 

Scris de

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *