Meniu

Ne pare rău, nu există nimic în coș.

Artă, carte și celebritate: 20 martie

Artă, carte și celebritate: 20 martie

Astăzi, 20 martie, chiar dacă pare o zi simplă, ca oricare alta, se pare că s-au petrecut anumite evenimente. Desigur, nu s-au petrecut astăzi, în 2020, ci acum ceva timp, când autorii încă foloseau condeiul și își căutau insprația prin orice fel posibil, de la plimbări lungi în natură până la alcool și muze.

 

↘ Se naște poetul și prozatorul George Topîrceanu

Poetul și prozatorul George Topîrceanu s-a născut la 20 martie 1886, la București. Cea mai mare parte din copilărie și-a petrecut-o la Nămăiești, în apropiere de Câmpulung Muscel, unde se stabilise familia sa. A urmat Liceul „Sf. Sava” din București. În 1906 s-a înscris la Facultatea de Drept, apoi la cea de Litere, dar nu și-a finalizat studiile. A debutat în publicistică în 1904 la revista umoristică Belgia Orientului, ulterior publicând și în alte reviste literare ale vremii, precum Neamul Românesc sau Semănătorul.

 

George Topîrceanu s-a remarcat mai ales ca poet. În 1916 debutează editorial, fiindu-i publicate volumele Balade vesele și Parodii originale. După ce se întoarce din prizonierat publică o nouă ediție, îmbogățită — Balade vesele și triste (1920), iar în 1928 îi apare volumul de poezii Migdale amare.

În introducerea volumului Poezii, Al. Săndulescu, istoric și critic literar, memorialist, editor, publicist scrie: „Vocația umoristică și inteligența artistică a lui G. Topîrceanu se realizează pe deplin în Parodii originale. Poetul și-a amendat propriul sentimentalism, dar nu l-a iertat nici pe al confraților. Prin satira idilismului rural și romanțios, a simbolismului excentric și a clișeelor de toate nuanțele, Parodiile originale sunt, așa cum le-a numit însuși autorul, adevărate pagini de critică literară în pilde.”

„După Coșbuc și înainte de Arghezi, Topîrceanu este și un minunat autor de versuri, deopotrivă instructive și amuzante, pentru copii. Indiferent dacă au aspect de fabulă (de obicei, paradoxală) ori de simplă fantezie pe teme naturale și altele nu pot lipsi din manualele pentru clasele primare. Câteodată, mai rar, baladele lui Topârceanu trezesc emoții până și adulților, hîrșiți în ale poeziei, mai bine zis le readuc în minte emoții încercate pe când deprindeau abecedarul literar. Este la Topîrceanu un umor artistic de o atât de bună calitate, încât ne place să ne punem din nou în pielea adolescenților care eram pe când ne lăsau literalmente cu gura căscată comparațiile poetului, invenția nesecată de imagini (…), sentimentalismul picurat cu pipeta, agilitățile ritmice sau noutatea rimelor”, scrie criticul literar Nicolae Manolescu.

George Topîrceanu și-a publicat memoriile din timpul Primului Război Mondial în volumele de proză Amintiri din luptele de la Turtucaia (1918), În gheara lor (1920) și Pirin Planina (1936). A început și un roman, Minunile Sfântului Sisoe, rămas neterminat (a scris doar patru capitole), care a apărut postum, în 1972, la Iași. În 1926 primește Premiul Național pentru poezie, iar la 28 mai 1936 devine membru corespondent al Academiei Române.

 

Deși cerul era atât de senin, ziua atât de splendidă, miercuri 5 mai 1937, pentru el totul s-a întunecat: a intrat în comă. Peste două zile, vineri 7 mai la ora unu fără cinci minute, a trecut la cele veșnice.

 

↘ Se naște dramaturgul și poetul norgevian Henrik Ibsen

Ca inițiator al curentului modernist în teatru, Ibsen este considerat „părintele realismului” și unul dintre cei mai influenți dramaturgi ai timpurilor sale. Printre marile sale lucrări se numără BrandPeer GyntUn dușman al poporuluiÎmpărat și GalileanO casă de păpușiHedda GablerStrigoii, Rața sălbaticăCând noi, morții, vom înviaStâlpii societățiiFemeia mării, Rosmersholm, Constructorul Solness și John Gabriel Borkman. Este cel mai frecvent jucat dramaturg din lume după Shakespeare.

 

Întreaga operă pe care Henrik Ibsen ne-a oferit-o a avut o însemnătate majoră pentru generaţiile următoare, inclusiv pentru generaţia noastră, a secolului XXI. Temele şi moralul operelor sale sunt valabile chiar şi astăzi, el a scris despre subiecte care sunt imagini importante ale vieţii, nu numai de atunci, ci a vieţii în general. Toate operele sale au adus noutate, iar în secolul al XX-lea, Ibsen a fost numit modern de mulţi scriitori şi critici, deoarece operele sale dramatice sau piesele sale de teatru au pregătit calea a ceea ce urma să fie, adică au deschis drumul spre modernitate.

Ibsen este modern din mai multe puncte de vedere, un exemplu ar fi preocuparea lui faţa de influenţa crizei moralităţii individului asupra societăţii şi a preocupării sale faţă de adevăr sau minciună (încercând să trezească o umbră de idealism în noi) sau un alt exemplu este convingerea lui în libertatea femeii; a crezut în importanţa lor în societate, iar aceste trăsături feministe pot fi văzute în unele din operele sale precum Hedda Gabler sau O casă de păpuşi. Pentru aceasta ar putea fi învinuită sau am putea spune că cea care l-a inspirat în operele sale este Suzannah Ibsen. Aceasta era o femeie modernă în gândire şi suflet, iar ea ca şi individ avea sufletul în revoltă, a avut acea libertate şi atitudine revuluţionară; şi tocmai de aceea Ibsen a găsit în ea cealaltă jumătate a sufletului său. Ea l-a înţeles şi susţinut, precum si el a făcut acelaşi lucru pentru ea. Ea a avut tot timpul un cuvânt de spus la ceea ce scria el, iar el îi citea tot timpul ei prima dată ceea ce scria la sfârsitul zilei. Atunci când analizăm operele sale, ar trebui să luăm şi acest lucru în considerare.

La 23 mai 1906, Ibsen a murit în casa sa de la Oslo după o serie de atacuri de cord în martie 1900. Când, la 22 mai, asistenta sa a asigurat un vizitator că este puțin mai bine, Ibsen a mărturisit ultimele cuvinte „Dimpotrivă”. A murit a doua zi la 14:30. Ibsen a fost înmormântat în Vår Frelsers gravlund („Cimitirul Mântuitorului nostru”) din centrul orașului Oslo.

 

↘ Se naște Ovidiu, poetul fără mormânt

Publius Ovidius Naso s-a născut în anul 43 înainte de Hrisos, la Sulmo, azi Sulmona, la 140 de kilometri de Roma. Nu se ştie data exactă a morţii sale, probabil anul 17 sau 18 după Hristos, Iar locul morţii se pare că a fost portul roman Tomis, azi Constanţa. Ovidiu, datorită perfecţiunii formale a stilului, umorului fin şi fanteziei creatoare a devenit unul dintre clasicii literaturii latine, alături de Horaţiu şi Virgiliu. Poetul a excelat în forma distihului elegiac, cu excepţia celebrei sale opere Metamorfoze, scrise în hexametru dactilic, după modelul Eneidei lui Virgiliu sau epopeelor lui Homer.

 

Trebuia să devină funcţionar public

Tatăl său aparţinea nobilimii şi ar fi vrut ca fiul său să devină funcţionar public. După un scurt studiu al retoricei, Ovidiu se dedică totuşi carierei artistice. Îşi completează cultura la Atena şi, împreună cu prietenul său, poetul Aemilius Macer, întreprinde o călătorie în Sicilia şi Asia Mică. Întors la Roma, intră în cercul literar condus de Messalla Corvinus şi duce o viaţă extravagantă lipsită de griji în mijlocul protipendadei romane. Operele lui sunt pe placul înaltei societăţi şi printre protectori se află însuşi împăratul Augustus. După moartea lui Horaţiu, în anul 8 î.Hr., devine cel mai cunoscut şi apreciat poet din Roma.

 

Exilat la Pontul Euxin pentru că ştia ceva interzis

În toamna anului 8 după Hristos, în timp ce poetul se afla pe insula Elba, în mod neaşteptat, fără o hotărâre prealabilă a Senatului, Augustus hotărăşte exilarea lui Ovidiu la Tomis, pe ţărmul îndepărtat al Mării Negre, la graniţele Imperiului Roman. Forma de exil la care a fost supus era relativ mai uşoară, „relegatio” şi nu cuprindea clauza aquae et ignis interdictio, în sensul de „proscris în afara legii”. Motivele exilului sunt până astăzi învăluite de mister. Ovidiu însuşi scria că motivul ar fi fost „carmen et error”, o poezie şi o greşeală.

Poezia încriminată este cu mare probabilitate Ars amatoria, care ar fi venit în contradicţie cu principiile morale stricte ale împăratului, deşi această operă fusese publicată cu câţiva ani mai înainte. Ovidiu a spus ulterior că „ar fi văzut ceva ce n-ar fi fost permis să vadă”,iarercetătorii sunt de părere că Ovidiu ar fi fost martorul scandaloaselor aventuri amoroase ale Juliei, nepoata lui Augustus. Ovidiu a făcut numeroase încercări, prin scrisori trimise la Roma, să obţină graţia lui Augustus. Toate au rămas lipsite de succes şi chiar după moartea lui Augustus, urmaşul său, Tiberius, nu l-a rechemat la Roma.

 

Moartea sa şi celebrul său epitaf

Conform cronicei istorricului Heronim, Ovidiu ar fi murit în anul 17 d.Hr. la Tomis, unde a fost şi înmormântat, dar această dată nu este sigură şi nici mormântul cunoscut. Şi, din poemul calendaristic Fasti rezultă că în primăvara anului 18 d.Hr. poetul era încă în viaţă. Pentru piatra sa funerară, Ovidiu a compus – în parte patetic, în parte ironic – un text, în forma unei scrisori trimise soţiei sale. Epitaful se află astăzi pe soclul statuii poetului din Piaţa Ovidiu din Peninsula Constanţei, aşa-numitul centru istoric.

Epitaful

„Hic ego qui iaceo tenerorum lusor amorum
Ingenio perii, Naso poeta meo.
At tibi qui transis, ne sit grave quisquis amasti,
Dicere: Nasonis molliter ossa cubent.”

În traducerea liberă a lui Theodor Naum:

„Sub astă piatră zace Ovidiu, cântăreţul
Iubirilor gingaşe, răpus de-al său talent,
O, tu, ce treci pe-aice, dac-ai iubit vreodată,
Te roagă pentru dânsul: să-i fie somnul lin.”

 

A murit în anul 17 d. Hr la Constanţa, în vechiul Tomis. În anul 8 î.HR, pe când poetul se afla pe insula Elba, împăratul Octavian Augustus a semnat actul de exilare a lui Ovidius. A fost îmbarcat pe o corabie şi a părăsit Roma, plecând spre marginea Imperiului Roman, la Pontul Euxin. Nu avea să se mai întoarcă niciodată. Ovidius nu avea să dezvăluie niciodată motivul exilului său. Romanticii spun că iubirea lui faţă de Iulia, fiica împăratului, i-a atras mânia lui Augustus. Criticii moravurilor de la curtea imperială sunt de părere că poetul ar fi văzut ceea ce nu trebuia să vadă – incestul împăratului cu fiica sa. Când a murit Ovidius, oraşul Tomis era foarte mic.

 

►►► Evenimente și sărbători

 

↘ Ziua Internațională a Fericirii

Ziua Internațională a Fericirii este sărbătorită anual pe data de 20 martie la nivel mondial și a fost concepută și fondată de filantrop, activist, om de stat și consilier special al Organizației Națiunilor Unite, Jayme Illien, pentru a inspira, a mobiliza și a promova mișcarea fericirii globale.

 

↘ Ziua Internațională a Francofoniei

Ziua Internațională a Francofoniei este sărbătorită anual pe data de 20 martie.

Anual, la 20 martie, 75 de țări membre ale Organizației Internaționale a Francofoniei (OIF) celebrează Ziua Internațională a Francofoniei prin diverse manifestări culturale, acest eveniment apărând în anul 1998.

În martie, în preajma acestei sărbători, Organizația Internațională a Francofoniei organizează „Săptămâna limbii franceze și a francofoniei”.

Scris de

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *