Meniu

Ne pare rău, nu există nimic în coș.

7 moduri de a citi inteligent

7 moduri de a citi inteligent

Cărțile sunt pasiunea noastră. Mereu trebuie să căutăm moduri noi de a ne îmbunătăți cititul și de a extrage cât mai multe cunoștințe folositoare de pe urma lecturii.

 

Iată 7 pași pentru a citi cât mai inteligent:

 

① Jurnalul de lectură

Un lucru important atunci când citești este să îți iei notițe, asta dacă nu vrei să treci printr-o experiență degeaba. Ideile principale și lucrurile importante dintr-o carte sunt reținute pe termen scurt; dacă nu notezi ceea ce ai învățat din cartea respectivă, nu te alegi cu nimic pe termen lung. Fă-ți un caiet special în care să-ți notezi citate reprezentative, nume, personaje care te inspiră, cuvinte și expresii noi etc. Există mai multe moduri de a lua notițe: unii preferă să sublinieze pe carte, să își noteze pe telefon, să pozeze anumite pagini. Este important este să le ai pe toate într-un singur loc: fie într-o agendă, fie pe telefon sau unde îți este comod.

② Cumpără cărți

Este obositor să citești cărțile altora. Poate ai nevoie de o lună pentru a termina o carte. Nu vrei ca după două săptămâni să fii sunat și să ți se ceară cartea înapoi. Plus că vrei să fie cartea ta pentru a o putea consulta ulterior chiar și peste 10 ani de zile. În ritmul acesta poți salva multe edituri, vei fi un exemplu și îți vei crea o bibliotecă frumoasă și complexă.

 

③ Analizează ceea ce citești

Nu te limita la a-ți nota mecanic câteva citate care sună bine, care ar merita postate pe rețelele sociale sau care ți-au atras atenția prin exprimarea pompoasă. Lucrează cu mintea, fă analogii cu alte lucruri citite, compară ideile unui scriitor cu ale altuia, încearcă să integrezi ceea ce citești într-o idee mai amplă. Gândește-te cum poți aplica ceea ce ai citit în viața ta și de ce. Ești de acord cu anumite idei? Cu ce nu ești de acord ? Ce ai schimba? Ai mai citit undeva ceva legat de asta? Unde? Și toate aceste lucruri le poți nota în jurnatul tău de cititor sau chiar poți începe un blog. Orice carte citită ar trebui integrată într-un peisaj mai amplu.

④ Eficientizarea timpului

Marea problemă este că nu prea avem timp. Toată lumea spune „aș citi, dar nu am timp acum”, „am început cartea, dar am lăsat-o”, „am citit trei pagini, am postat ceva pe facebook și cam atât” și exemplele pot continua. Pentru a citi cât mai mult și cât mai bine, învață să îți ocupi timpul într-un mod eficient. O zi are 24 de ore pentru toată lumea. Contează ce faci cu acele 24 de ore. Da, nu vom avea zilnic 5 ore la dispoziție să citim, dar 30 de minute poate găsi oricine pentru citit, numai să vrea. Folosește timpii morți, în care aștepți la coafor, la medic, în metrou etc. pentru a citi. Poartă o carte mereu cu tine, de preferat ceva mai ușor, nu lucruri dificile; proză scurtă, poezie, eseuri, lucruri pe care le poți întrerupe fără să pierzi firul. Având mereu o carte cu tine, vei profita de momentele în care ai de așteptat.

 

⑤ Fii deschis

Toți avem anumite preferințe sau iubim anumite cărți: fie că e vorba de non-ficțiune, cărți de dragoste, filozofie etc. Totuși, este bine să fim deschiși la noutate și experiență și să citim din domenii cât mai diferite. Doar așa putem afla informații diverse, interesante, nu bătând moneda la infinit pe aceeași chestie.

⑥ Fă liste

Citește în mod organizat, nu haotic. Chiar dacă nu avem un program fix când citim, există rigoare și când vine vorba de lectură. Poți face liste cu ce te interesează, ce ai vrea să citești pe viitor. Urmărește oamenii pe care îi admiri și încearcă să descoperi ce citesc ei, ce recomandă etc.. Vei afla multe lucruri interesante în modul acesta. Lărgește-ți orizonturile.

 

Într-un interviu, autorul Andrei Pleșu spunea:

„Pe vremea tinereții mele, motivația formării personale era capacitatea de a admira pe cineva, de a-l lua ca model. Acum, admirația a fost înlocuită de spirit critic. Le-aș sugera tinerilor să nu renunțe la spiritul critic, dar să-i adauge și o facultate selectivă de a admira, de a-și lua modele și de a tinde să meargă către ele.”

Nu trebuie să ne pierdem capacitatea de a admira, de a lua drept model pe cineva. Admirația nu înseamnă plagiat, înseamnă inspirație, experiență și orizont.

⑦ Împărtășește experiența

Dacă este bine să iei în considerare recomandările de carte ale oamenilor pe care îi admiri, ai putea face același lucru și tu. Nu fi egoist când vine vorba de lectură, nu sta închis în camera ta și nu citi doar pentru tine. Vorbește despre asta, despre ce ai citit, dă mai departe ideile, recomandă cărți, discută pe tema lor. Cei din jur vor vedea pasiunea și cine știe, poate îi vei convinge să facă același lucru. Trebuie să-i molipsim și pe alții de plăcerea cititului.

 

Paginarium.ro nu își încheie activitatea aici. Chiar dacă ne aflăm într-o perioadă dificilă, suntem alături de tine pas cu pas și îți oferim o varietate de cărți pe care le poți comanda online. Suntem aici pentru tine! ‼

Scris de

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *